Gol superb marcat de Cristea la Chiajna! Printul nu mai înscrisese din 2013!

Adrian Cristea, poreclit ”Prințul”, a ajuns la Concordia în toamna anului trecut, fără a rupe, însă, gura târgului la echipa din Chiajna. Fostul jucător al lui Dinamo, al Stelei, Universității Cluj și Petrolului, printre altele, a strâns 13 meciuri în acest sezon al Ligii 1, dintre care doar șapte ca titular, fără a reuși să înscrie vreun gol.

Mijlocașul de 31 de ani nu mai marcase un gol din septembrie 2013, dintr-un meci Steaua-Săgeata Năvodari 5-0. A făcut-o, însă, acum, în minutul 17 al meciului Concordiei cu fosta sa echipă, Petrolul, din ultima etapă a Ligii 1.

”Prințul” a șutat de la 25 de metri, cu stângul, mingea lovind ambele bare – transversala și bara laterală – înainte de a intra în poartă, la vinclu. A fost golul de 1-1 din partida Chiajna-Petrolul, după ce prahovenii deschiseseră scorul în minutul 12, prin Nkoyi.

Please follow and like us:

Chiajna – Petrolul 3-2

Chiajna – Petrolul 3-2. Concordia s-a impus, deși a fost condusă de două ori și s-a salvat dramatic

Concordia a învins-o pe Petrolul în ultima etapă şi s-a salvat de la retrogradare, după ce a profitat şi de egalul dintre Gaz Metan şi Braşov, care au remizat nul. În debutul partidei, de pe sinteticul de la Chiajna, Maftei a respins de pe linia porţii (7). În minutul 12, Petrolul a surprins asistenţa de la Chiajna după golul de 1-0 reuşit de Nkoiy, care, nemarcat de nimeni, a finalizat elegant din centrarea lui Ipsa (12).
Peste doar cinci minute (17), Concordia a reacţionat şi a egalat printr-o execuţie ce poate candida la golul anului în Liga 1, semnată de Adrian Cristea, jucător care nu mai marcase din 2013. Dina a ratat ultima ocazie importantă a primei reprize (22).
În minutul 52, Petrolul a trecut din nou în avantaj după ce Kronaveter l-a învins pe Matache. Chiajna a avut din nou puterea să egaleze (59) prin Purece, din pasa lui Maftei. Cristea a centrat iar Dina a fost aproape de gol. (65). Golul de 3-2 a fost reuşit însă în minutul 72 de MariusPena, care nu i-a dat nicio şansă lui Pecanha

Please follow and like us:

Zoo Chiajna


In cautarea de noi locuri de recreere pentru familia mea (in special pentru micuta familiei) am ajuns in com. Chiajna, unde aflasem de la un prieten ca ar fi o gradina zoo. Cum singura sursa de informare a ramas prietenul meu, mi-am urcat sotia si fiica in masina si am pornit in cautarea ei. Inainte sa plecam de acasa am cautat pe net mai multe informatii dar nu am gasit nimic despre zoo din aceasta comuna, ci doar stiri referitoare la cele doua echipe de fotbal promovate in divizia A.

Dar mi-am zis in sinea mea, ca daca ” a nimerit orbul Braila… ” voi nimerii si eu gradina zoo. Ca doar e vorba despre o comuna nu despre un megaoras si in plus speram sa gasesc indicatoare pe drum… Dupa ce am intrat in comuna, am mers mai incet decat limita legala de viteza, atent fiind sa nu ratez vreun indicator; doar ca nu gaseam nimic. Am intrebat niste localnici si asa am fost indrumat ca dupa biserica din localitate sa fac pe prima strada la dreapta (venind dinspre Bucuresti) si dupa ce trec de stadionul comunei sa ma opresc in fata parcului pe care il voi intalni (pe stanga). Asa am facut. Am parcat in fata parcului, a carui gard este plin de banere ce fac reclama unei gradinite, nicidecum gradinii zoo si am intrat in parc.

Pentru un parc dintr-o comuna, este unul bine dotat cu leagane pentru copii si aparate de fitnes pentru adulti. Doar la capitolul copaci primaria comunei s-a zgarcit, asa ca pe timp de vara, parcul este pustiu din lipsa umbrei exceptie facand doua foisoare. La intrarea in parc, adapostit intr-un foisor statea un paznic care ne-a inrumat catre zoo – adica sa traversm parcul si la capatul lui gasim mult cautata gradina cu animale.

Am trecut de poarta si am fost sfatuit de acelasi paznic (care ne-a urmarit) sa inchidem poarta cu zavorul, ca sa nu iasa animalele. Am zambit si l-am intrebat daca asta este o gluma; ” cum sa iasa animalele? ” Doar ca vazand cum sta treba acolo… mi-am dat seama ca omul avea dreptate. Putinele animale, doi ponei, gaini, trei lame, un strut si cativa iepuri de rasa, erau liberi, asa ca ar fi putut iesi din incinta nu mai mare decat parcul pentru copii de la intrare.

Nu stiu care sunt criteriile dupa care o ” curte ” mare cu cateva animale, poate primii titlul de gradina zoologica, dar pe mine m-a dezamagit ce am gasit acolo. Totul arata curat si bine ingrijit, dar foarte mic, si prea putin populat, departe de meritul pe care un astfel de loc si-l poate asuma pentru a se numi zoo. Parca era de fapt curtea unui milionar, care isi satisface un moft personal, de a creste cateva animale exotice.

Exista cateva chioscuri din termopan, mici cam cat ale florareselor de pe strada, in care banuiesc ca este cumplit de cald si cateva spatii ingradite mai mult simbolic in care se plimba poneii, strutul si lamele. Nicaieri nu am vazut vase cu apa, puse la indemana animalelor. Iepurasii si gainile stateau lesinati de caldura, la putina umbra pe care le-a dadeau chioscurile – stateau in afara lor In voliere acoperite cu o plasa un pic mai deasa dar care nu facea o umbra prea buna erau cativa pauni in in alta niste perusi.

Dar uimirea si in acelasi timp mila cea mai mare, mi-au starnit-o cele doua leoaice si tigrul. In doua custi facute din cate doua randuri de plase (suprapuse, dar care fiecare in parte erau destul de firave, parca improvizate), nu mai mari de 30- 35 mp. stateau aceste animale. Spatiul era umilitor si chinuitor de mic pentru ele. Caldura amiezii le anihilase orice putere de a se misca si de a-si arata maretia. Custile aveau pe jos ciment si nici o sursa de apa potabila, curata; Banuiesc ca li se dadea apa cu galetusa, din cand in cand (eu nu am vazut nici macar un furtun mic din care sa curga un firicel de apa.). Tigrul saracul, statea cu fundul intr-un bazin cam jumatate din marimea lui, cu ceva apa murdara si statuta. Leoaicele se perpeleau pe cimentul incins, cu burtile in sus, si nu ne-au dat nici cea mai mica atentie.

L-am intrebat pe un ingrijitor care matura de zor aleile (curate) daca vin oamenii sa viziteze gradina, si cum reactioneaza animalele lasate libere cu copiii curiosi si poate dornici sa le atinga. Bietul om, cu jumate de gura, a spus ca in zilele de duminica cand vine lumea cu copiii in parc si mai intra si la zoo, nu sunt probleme. Animalele nu sunt agrsive iar oamenii sunt rugati sa nu intre pe spatiul verde acolo unde pasc libere animalele.

Alte minusuri ale aceste pompos numite gradini zoo, sunt lipsa wc-urilor si a unei surse de apa. Bine ca exista in parcul copiilor o fantana arteziana, dar nici un chiosc cu racoritoare… sau o cismea cu apa potabila. Singurul lucru bun din toata povestea asta, este ca locuitorii comunei isi pot duce copiii acolo sa vada (gratis) cateva animale, pe care cu siguranta nu le au in curte.

Am terminat destul de repede turul acestei improvizatii de gradina zoo… si am plecat deamagiti de acolo. La intoarcere, intr-o curba a soselei, am vazut un indicator, pus pe partea stanga a sensului de mers si pe care nu se mentiona adresa gradinii zoo… dar ce mai conteaza…

Locatia – com. Chiajna str. Drumul Garii

Intrarea libera

Please follow and like us:

Învierea Manastirii Chiajna din Giulesti

Un loc preferat, până nu demult, de alpinişti, datorită înălţimii sale, sau de grupurile de tineri teribilişti, obişnuiţi să facă foc de tabără în incinta ei, biserica Mănăstirii Giuleşti – Chiajna încă mai păstrează urmele vandalilor. Vechi de mai bine de 300 de ani, cunoscut de prea puţini credincioşi, acest lăcaş de cult, amplasat în partea de nord-vest a Capitalei, ajuns o ruină, îşi aşteaptă neputincios salvarea.

„Biserica-n ruină/ Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână, /Şi prin fereste sparte, prin uşi ţiuie vântul – / Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul – / Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreţi, iconostas, / Abia conture triste şi umbre au rămas; / Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur, / Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur…”

Aceste versuri ale lui Mihai Eminescu, redate în poezia „Melancolie”, surprind concis şi fidel starea în care se află momentan Mănăstirea Giuleşti – Chiajna.

Soarta acestui monument istoric de la jumătatea secolului al XVIII-lea, rană vie pe obrazul cartierului Giuleşti-Sârbi, din sectorul 6, stă în vrednicia şi jertfelnicia a doi călugări, aleşi să redea locului puterea rugăciunii roditoare, din care să răzbată slava lui Dumnezeu. „Încercăm să împlinim voia lui Dumnezeu, iar prezenţa noastră aici am primit-o ca ascultare”, îşi începe povestea părintele stareţ Atanasie Bădulescu.

Lucrul plăcut lui Dumnezeu

Cu greu îţi poţi imagina ca în acest loc pustiu, în apropierea căruia se află fosta groapă de gunoi Chiajna, să existe o asemenea construcţie monumentală care, deşi stă să cadă, cheamă la ea oamenii – fie că sunt credincioşi veniţi din Bucureşti sau din comuna Chiajna -, care o cinstesc ca pe orice alt sfânt lăcaş.

De altfel, în dimineaţa când am ajuns la mănăstire, cei doi călugări oficiau slujba într-un spaţiu improvizat, un container de mici dimensiuni, în care cu greu încăpea mâna de credincioşi adunaţi la rugăciune. Vorba potrivit căreia te poţi ruga oriunde este adeveritoare în acest caz şi cu atât mai impresionant este faptul că, în ciuda vremurilor care i-au fost potrivnice şi a unora care au batjocorit-o ani de-a rândul, această biserică adună oamenii la rugăciune, îi face mai buni şi încet, încet îi transformă în propria sa comunitate de credincioşi de mâine. Redarea acestei biserici cultului liturgic poate părea utopică, având în vedere starea avansată de degradare, însă determinarea părintelui stareţ Bădulescu este convingătoare şi nu lasă loc speculaţiilor: „Nu se doreşte dărâmarea bisericii, deoarece nu este permisă demolarea unui monument istoric clasic, ci restaurarea sa. Deşi costurile de consolidare sunt mai ridicate decât cele de construcţie, se merită efortul. Oricât mi-aş dori ca lucrările să avanseze într-un ritm accelerat, nu e posibil, aşa că trebuie să învăţăm răbdarea. Dumnezeu ne-a dat drept pildă că lucrurile plăcute Lui se întâmplă în timp – au fost şase zile ale Creaţiei – aşa că trebuie să ne supunem. Nu se poate totul dintr-odată, sau dacă se poate, nu este trainic.”

Ruinele trecutului

Din iunie, anul acesta, de când părintele stareţ s-a instalat definitiv la mănăstire, gândurile şi eforturile sale se concentrează într-o singură direcţie: reabilitarea acestui sfânt lăcaş, cu temeliile afundate în trupul unei vetre monahale. Cel mai vechi document istoric descoperit până acum şi care atestă existenţa Mănăstirii Giuleşti este Harta austriacă a Bucureştilor de la 1770. Ridicat de domnitorul Alexandru Ipsilanti, în jurul anului 1775, acest fapt este consemnat de documentele istorice ale vremii: „Au început să facă şi o mănăstire la Giuleşti aproape dă Bucureşti şi au rămas nesăvârşită.” (Ilie Corfus, „Însemnările Androneştilor”).

Mănăstirea este cunoscută şi sub numele de „Mănăstirea Chiajna” sau „Doamna Chiajna”, pentru că terenul din jurul ei, după 1860, a trecut în posesia comunei Chiajna. Totuşi, această denumire nu este cea mai corectă.

Construcţia ecleziastică şi cultural-arhitectonică de Ev Mediu târziu impresionează prin măreţia sa, având 43 m lungime, 17 m lăţime, ziduri groase de 1-2 metri şi înălţimea la cornişă de 12 m, fiind cea mai mare Biserică din vremea sa. Este unică din punct de vedere arhitectural, deoarece este singura biserică ce sintetizează în chip armonios arhitectura românească autohtonă şi post-brâncovenească cu arhitectura neoclasică.

Cel care va termina ctitorirea acestei mănăstiri a fost domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790), după mărturia aceluiaşi document istoric menţionat: „Au isprăvit şi mănăstirea Giuleşti”, şi după cum adeveresc şi fundaţiile de chilii descoperite în timpul săpăturilor arheologice din anii 1970.

Arhitectul care a proiectat biserica este meşterul sas Johannes Rathner, aşa cum adevereşte zapisul semnat de acesta cu Banul Pană Filipescu: „Apă să avem a da zidului, aşa cum am avut la Mănăstirea dă la Giuleşti” (Nicolae Iorga, „Scrisori şi zapise de meşteri români”, 1926, pp. 42-45).

Mănăstirea, din cauza aspectului său de fortăreaţă în care s-au adăpostit locuitorii din împrejurimile ei de frica năvălitorilor, a fost bombardată de turci la 1814, iar după 1821 a fost părăsită definitiv.

Biserica a supravieţuit mai multor cutremure mari de-a lungul vremii, ba chiar şi încercărilor voite de dărâmare a celor care au vrut să fure bucăţile de cărămida din care a fost zidită şi, toate acestea, alături de construirea căii ferate Bucureşti – Roşiori – Craiova care trece la nici 30 de metri de construcţie, prin chiar incinta fostei mănăstiri, au slăbit foarte mult rezistenţa ei.

Din spusele stareţului Atanasie Bădulescu, au fost multe iniţiative şi încercări de restaurare a clădirii, mai ales după 1900, ultima chiar în anii regimului comunist, în perioada 1950-1970.

„Aici am învăţat să mă rog mai mult, mai bine”

După 1993, la cei aproximativ 300 de ani după ctitorirea şi funcţionarea ei, după îndelungi eforturi, se obţine de către Arhiepiscopia Bucureştilor o bucată de pământ în jurul ruinei bisericii Mănăstirii Giuleşti, în vederea refacerii şi restaurării ei.

În şedinţa din 19 iunie 2008, Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei reînfiinţează Mănăstirea Giuleşti, începând cu data de 1 iulie 2008, cu scopul de a fi restaurată.

La 15 noiembrie 2008, este numit şi stareţul, iar din 4 iunie 2011 începe efectiv vieţuirea pe locul străvechii vetre monahale în condiţii grele, după curăţarea gunoaielor, fără curent electric, în plină organizare de şantier.

„Înainte de a fi numit stareţ aici, am văzut un documentar despre mănăstire, am rămas impresionat şi tot îmi spuneam că eu nu aş fi în stare să susţin o asemenea lucrare. Îmi tot repetam că e păcat ca o biserică să fie lăsată de izbelişte. M-am rugat pentru cel care avea să fie numit, dar nu m-am gândit o clipă că cel pentru care mă rugam eram eu. Timp de o lună am stat singur aici. În timpul acesta, am învăţat să mă rog mai mult, mai bine”, vorbeşte părintele Atanasie.

Cât e ziua de lungă, călugării nu stau o clipă locului. Ţin rânduiala slujbelor, a spovedaniei şi tot ce implică slujirea de preot, fără să mai amintim de responsabilităţile administrative.

Nimic nu este cu neputinţă, atât timp cât voia lui Dumnezeu se vrea împlinită. Părintele Bădulescu spune că vin foarte mulţi oameni la slujbă (mulţi dintre ei l-au urmat de la Mănăstirea „Radu-Vodă” din Bucureşti, mănăstirea de metanie a stareţului), iar în timpul verii a slujit chiar în interiorul ruinei, pe ai cărei pereţi se pot vedea şi astăzi icoane aduse în dar de binefăcători. În altar, o cruce mare cu Iisus răstignit este punctul de rezistenţă al bisericii, spre care păsările cerului privesc nestingherite, prin cupola lipsă, dărâmată la cutremurul din 1977.

„Totul s-a realizat numai cu ajutorul oamenilor cu dragoste de Dumnezeu şi de frumos. Sunt oameni care vin cu o pâine, ne dau din puţinul lor, întreabă cu ce ne pot ajuta, tot timpul sunt lângă noi. Alţii, după posibilităţi, donează bani. Aşa am reuşit să pietruim drumul, care era inaccesibil, să îngrădim locul”, încheie părintele stareţ care, cu fiecare zi, simte cum îi creşte în suflet mănăstirea ce va purta hramurile „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Cei care doresc să contribuie cu bani la restaurarea Mănăstirii Giuleşti – Chiajna au la dispoziţie contul: RO96RNCB0090106520680001, BCR Lipscani.

Please follow and like us:

Misterioasa Manastire Chiajna

Cu secole în urmă, clopotele mănăstirilor din Ţara Românească se auzeau în timpul slujbelor  sau atunci când turcii se vedeau la orizont. Astăzi, în ruinele Mănăstirii  Chiajna de la marginea Bucureştiului, clopotele bat doar pentru slujbe  dar în noua bisericuță parcă păzită și ascunsă de ruinele impunătoarei mănăstiri.

Despre Mănăstirea Chiajna circulă tot felul de legende, legende care ne-au făcut să trecem pe lista din mintea noastră, monumentul pentru vizitare.

          La începutul lui 2014 s-a ivit ocazia unei excursii la acest edificiu. Exucrsie organizată de Asociația Bucureștiul Meu Drag. Ne-am dat întâlnire în Gara Basarb în jurul prânzului. Ne-am strâns peste 50 de persoane, dornice să brăzdeze zăpada și să fotografieze ruina. Am coborât în Halta Cheajna, aici am făcut și memorabila poză de grup, după care am pornit la pas pe câmp prin zăpada înaltă de peste jumătate de metru.

 Am stat la povești cu preotul bisericii mai bine de o oră, ne-a povestit despre noua biserică despre împrejurimi și desigur despre misterioasa Mănăstire Chiajna.

             Ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrogheni, începută în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, construită în stil neoclasic cu ziduri groase de 1-2 metri și dimensiuni mari pentru acele vremuri. Acesta nu a apucat să se bucure de ctitoria sa fiind bănuit de trădare, a fost mazilit şi ucis de turci, sosiţi la Bucureşti în vederea războiului cu austriecii şi cu ruşii, la care era nevoită să ia parte şi oastea Ţării Româ­neşti.

             Deși peste tot se spune că preoții nu au slujit niciodată în ea, părintele paroh infirmă acest lucru. Acesta s-a documentat  și încă mai face cercetări pentru a stabili cu exactitate detaliile despre ea pentru restaurare, este inclusă pe o listă a restaurărilor. Însă aceasta trebuie făcută  circular începând de la fundație, nu se poate repara un perete apoi altul, datorită gradului înaintat de deteriorare.

           Cu toate invaziile și războaiele și bombardamentele mănăstirea a rămas în picioare deseori fiind confundată de inamici ca fiind o cetate. Doar la cutremurul din 1977  i-a căzut turla.

          Un argument la cele spuse de preot că s-a slujit în această biserică este că  unele surse spun că a fost locuită până în 1792, altele menționează că a fost părăsită în timpul ciumei.

            Numele Mănăstirii Chiajna  vine de la faptul că a fost construită pe moșiile aprigei doamne Chiajna. Doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanul al Țării Românești, fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare.

            Viețuitorii din acest moment de la mănăstire sunt veniți de la Mănăstirea Radu Vodă. Aceștea s-au mutat aici în 2011, au strâns gunoaiele din jurul mănăstirii și au făcut posibilă locuirea în apropiere. Din ce ne-a povestit părintele încă se mai luptă cu indivizii rău intenționați care încă aduc gunoaie în apropierea mănăstirii uneori aruncă leșuri de animale chiar peste gard. Pe terenul din apropierea mănăstirii au fost aduse materialele de construcție din urma cutremurului din 1977, vara țiganii scormonesc după fier vechi lăsând în urmă șanțuri adânci.

            Pentru a da viață ruinelor este nevoie de multă susținere financiară, părintele era tare optimist și vrea ca visul lui să devină realitate, vrea să renască Mănăstirea Chiajna.

           Noi ne dorim același lucru, să renască, să fie refăcută, să nu se piardă de tot acest monument istoric  care se încăpățânează să reziste de mai bine de 300 de ani.

Please follow and like us:

Manastirea Chiajna

Hramuri: Acoperământul Maicii Domnului si Sf. Ioan Iacob Hozevitul Adresa: Calea Giuleşti nr. 505, Sector 6 Protoieria Sector 6 Capitală Pr. Stareț Ier. Bădulescu Atanasie; tel. 0720957395 IBAN : RO96RNCB0090106520680001  BCR Ag. Lipscani

PROGRAM LITURGIC

Luni-Vineri  9:00 – Acatist, Liturghie, Parastas Sambătă:    8:30 – Acatist, Liturghie si pomenirea mortilor Duminică:    8:00 – Utrenie şi Sf. Liturghie

Mănăstirea „Chiajna”-Giuleşti

   – scurt istoric –

 În partea de N-V a Bucureştilor, la marginea cartierului Giuleşti-Sârbi, pe Drumul Săbăreni, numărul 172, în Sectorul 6, se găseşte ruina Bisericii Mănăstirii Giuleşti, monument istoric de la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Ruina Bisericii Mănăstirii Giuleşti face parte din monumentul istoric  de grupă “A”: Mănăstirea Chiajna-Giuleşti, identificat pe Lista Monumentelor Istorice reactualizată pe 2010 şi având codurile: B-I-m-A-17884, B-I-m-A-17884.01, B-I-m-A-17884.02.

Cel mai vechi document istoric descoperit până acum şi care atestă existenţa mai veche a Mănăstirii Giuleşti este Harta austriacă a Bucureştilor de la 1770.

Domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti (1774-1782), în prima domnie din Ţara Românească începe construcţia Bisericii mari a acestei mănăstiri, după cum relatează o cronică a acelor vremuri: „Au început să facă şi o mănăstire la Giuleşti aproape dă Bucureşti şi au rămas nesăvârşită”[1].

Cel care va duce la bun sfârşit ctitorirea acestei mănăstiri va fi domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790), după mărturia aceluiaşi document istoric: „Au isprăvit şi mănăstirea Giuleşti”[2] şi după cum adeveresc şi fundaţiile de chilii descoperite în timpul săpăturilor arheologice din anii 1970.

Această construcţie ecleziasică şi cultural-arhitectonică de ev mediu târziu impresionează prin măreţia sa, având 43 m lungime, 17 m lăţime, ziduri groase de 1-2 m şi înălţimea la cornişă de 12 m, fiind cea mai mare biserică ce s-a construit la vremea sa. Este unică din punct de vedere arhitectonic deoarece este singurul locaş de cult ce sintetizează în chip armonios arhitectura românească autohtonă şi post-brâncovenească, cu arhitectura neo-clasică. Arhitectul care a construit biserica este meşterul sas Johannes Rathner, aşa cum adevereşte zapisul semnat de acesta cu Banul Pană Filipescu: „apă să avem a da zidului aşa cum am avut la Mănăstirea de la Giuleşti”[3].

Mănăstirea, datorită aspectului său de fortăreaţă, în care s-au adăpostit locuitorii din împrejurimile ei de frica năvălitorilor, a fost bombardată de turci la 1814[4], iar după 1821 a fost părăsită cu totul, rămânând din ea până în zilele noastre doar Biserica mare-astăzi ruină.

Biserica a supravieţuit mai multor cutremure mari de-a lungul vremii, ba chiar şi încercărior voite de dărâmare a celor care au încercat să fure bucăţile de cărămidă din care a fost zidită,  şi toate acestea, alături de construirea căii ferate Bucureşti-Roşiori-Craiova, care trece la nici 30 m prin chiar incinta fostei mănăstiri, au slăbit foarte mult rezistenţa ei, aşa încât astăzi e în pericol de prăbuşire.

Au fost multe dorinţe şi încercări de restaurare a ei, mai ales după 1900, ultima chiar în anii regimului comunist, în perioada 1950-1970, la iniţiativa dl. Octavian Dobrin[5], când a fost sfinţită de către PS Antim, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, o troiţă (astăzi dispărută) în apropierea bisericii mari a Mănăstirii Giuleşti[6].

Din nefericire, în apropierea şi în jurul acestei ruine, după 1977 şi până în 1988, au fost cărate gunoaiele Bucureştiului dărâmat la cutremur, la fosta groapă de gunoi Chiajna.

Mănăstirea este cunoscută şi sub numele de „Mănăstirea Chiajna” sau „Doamna Chiajna”, pentru că terenul din jurul ei, după 1860, a trecut în posesia Comunei Chiajna din judeţul Ilfov. Totuşi, această denumire nu este cea mai corectă.

După 1993, în al treilea veac după zidirea şi funcţionarea ei, Dumnezeu hotărăşte învierea acestei mănăstiri, Mănăstirea „Chiajna”- Giuleşti, prin strădania unei doamne evlavioase şi în vârstă, Maria Dumitraşcu, care readuce în discuţie restaurarea bisericii ruină-monument istoric şi refacerea fostei mănăstiri. Aşa încât, după îndelungi eforturi, se obţine de către Arhiepiscopia Bucureştilor un perimetru de 10000 m2 în jurul ruinei Bisericii Mănăstirii Giuleşti, în vederea refacerii şi restaurării ei.

În şedinţa din 19 iunie 2008 sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei reactivează Mănăstirea Giuleşti începând cu data de 1 iulie 2008, în vederea refacerii şi restaurării ei.

Cu Inalta Binecuvantare a Prefericitului Parinte Patriarh Daniel,la 15 noiembrie 2008 este numit şi stareţul, în persoana părintelui Ieromonah Athanasie  Badulescu; iar din 6 iunie 2011 (re)începe efectiv vieţuirea  pe locul străvechii vetre monahale, în condiţii deosebit de grele, după curăţarea gunoaielor, fără curent electric, în plină organizare de şantier.

Slujbele sfinte s-au săvârşit într-un  container special amenajat ori sub un şopron, în aer liber; iar de la Crăciunul anului 2011, în Paraclisul anume pregătit intr-un corp de cladire.

Din iniţiativa şi sub coordonarea IPS Varsanufie Gogescu, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vara anului 2012 a fost înălţată o biserică de lemn în stil maramureşan, după ce mai întâi a avut loc sfinţirea locului şi temeliei acestui nou locaş de cult. În prezent se lucrează la pictura din interior şi se continua şi celelalte lucrări câte mai sunt de făcut în vederea aducerii la bun sfârşit a bisericii,urmand ca mai apoi sa fie sfintita .

De asemenea, la ruina bisericii mari din zidărie a mănăstirii s-a realizat un gard împrejmuitor cu rolul de a proteja monumentul istoric de degradările antropice şi, totodată-din cauza pericolului prăbuşirii zidurilor şi a căderilor de cărămizi, mortar şi tencuială-,pentru restricţionarea accesului oamenilor. Iar când Preabunul Dumnezeu şi Maica Domnului vor rândui începerea efectiva (execuţia) a lucrărilor de conservare-consolidare şi restaurare (care acum sunt în faza de proiect şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor) acesta va fi folosit şi drept gardul-protector al şantierului în lucru.

Deoarece nu se ştie cu exactitate ce hram ar fi avut Biserica şi Mănăstirea în trecut, în prezent s-au ales alte hramuri: „Acoperământul Maicii Domnului[7] şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul”[8].

În anul 2012, prin rânduiala de taină a sfinţilor lui Dumnezeu, Mănăstirea a primit fragmente de sfinte moaşte  ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul şi ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou,Facatorul de minuni si Grabnic ajutatorul, puse acum spre închinare şi cinstire. La hramul „Acoperământului Maicii Domnului” din anul 2012 a fost sfinţit şi clopotul de 400 kg, dăruit mănăstirii (acesteia) de familia Valentin şi Silvia Buks.

În anul 2013, tot din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a IPS Varsanufie, dar şi cu implicarea părintelui stareţ, şi cu ajutorul anumitor donatori a fost realizată o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portăriţa”[9] de la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte al Athosului. Această icoană a Maicii Domnului a fost adusă şi aşezată în Biserica de lemn a mănăstirii în cadrul solemn al slujbei de Priveghere, cu ocazia celui de-al doilea hram, Sfântul Ioan Iacob, din vara aceluiaşi an.

În prezent, Mănăstirea „Chiajna”-Giuleşti are 2 (doi) vieţuitori.


[1] Ilie Corfus, Însemnările Androneştilor, publicate cu un studiu introductiv de Institutul de Istorie Naţională din Bucureşti, Bucureşti, 1947, p. 28.

[2] Ibidem, p. 29.

[3] Nicolae Iorga, Scrisori şi zapise de meşteri români, 1926, p. 42-45.

[4] C.f. Dicţionarul geografic.

[5] Cel care a iniţiat şi restaurarea altor monumente istorice, precum Mănăstirea Stavropoleos, Mănăstirea Radu-Vodă ş.a.

[6] Conform relatărilor localnicilor din cartierul Giuleşti-Sârbi şi Comuna Chiajna.

[7] Prăznuit la 1 octombrie.

[8] Cinstit pe 5 august.

[9] În greceşte „Portaitissa”, cinstită ca cea dintâi în importanţă dintre toate icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Muntele Athos.

Please follow and like us:

Steaua Bucuresti a remizat cu echipa Concordia Chiajna, scor 2-2, si ramâne pe locul doi în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (1-0), cu formaţia Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I şi a ratat şansa să revină pe primul loc în clasament.

Golurile gazdelor au fost marcate de Stanciu ’29 din penalti şi Iancu ’73, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Boldrin, în minutele 54 şi 63, primul din penalti.

1-0: Stanciu a transformat penaltiul acordat de Sebastian Colţescu pentru un fault în careu comis de Dragarski asupra lui Chipciu.

1-1: Boldrin a transformat penaltiul dictat pentru un fault în careu al lui Guilherme asupra lui Florea. Iniţial lovitura de pedeapsă a fost executată de Florea care a ratat, dar Colţescu a dictat repetarea penaltiului deoarece nu fluierase.

1-2: Boldrin a înscris cu o execuţie superbă din lovitură liberă de la 18 metri lateral dreapta.

2-2: Tănase i-a pasat lui Iancu şi acest a înscris cu un şut plasat de la 16 metri.

Steaua Bucureşti: Cojocaru – Râpă, Varela, Toşca, Guilherme (Rusescu ’85) – Prepeliţă, Breeveld (Iancu ’58) – Ad. Popa (Ţucudean ’65), Stanciu, Tănase – Chipciu. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Concordia Chiajna: Matache – Vagner (Al. Stan ’46), Bagarici, Dragarski, Muşat – Maftei – Serediuc, Boldrin (Fl. Ilie 90), Ad. Cristea, Florea (Purece ’79) – Pena. Antrenor: Marius Baciu.

Cartonaşe galbene: Toşca ’62, Rusescu ’88 / Serediuc ’37, Florea ’54, Bagarici ’59, Al. Stan ’71, Matache ’88.

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) – Marius Nicoară, Bogdan Gheorghe (asistenţi) – Horaţiu Feşnic, Iulian Călin (asistenţi suplimentari) – Gabriel Stroe (rezervă).

Observatori: Marian Salomir, Iulius Nemţeanu.

La partida de pe Arena Naţională au asistat 4.500 de spectatori, dintre care 100 de fani ai Concordiei.

Fanii Stelei au afişat un banner pe care era scris: „Legendele Steaua ’86 / Umbrite de interesele voastre”.

Please follow and like us:

Primarul Sorin OPRESCU anunta un nou PROIECT pentru Bucuresti

un TUNEL de 14 km intre Podul Ciurel si autostrada spre Bucuresti-Pitesti

Sorin Oprescu, primarul Capitalei, a declarat, intr-un interviu acordat HotNews.ro, ca primaria Capitalei nu va mai face la sol drumul expres spre autostrada A1, ci va construi un tunel de 14 km intre Podul Ciurel si autostrada Bucuresti-Pitesti. Oprescu a mai precizat ca acest tunel nu va costa mult mai mult decat varianta la sol deoarece aceasta implica foarte multi bani pentru exproprieri. 

„Cetatenii din zona pot sa stea linistiti. Am inteles ca se gandeau cu groaza ca intram cu exproprierile dupa ce trecem cu lucrarea de Sos. Virtutii. In conditiile in care cetatenii nu vor, cred ca este mai intelept sa procedam asa. Vom termina podul de la Ciurel. Anul acesta voi face si  o alta licitatie ca sa fac un tunel ce ar putea avea o lungime cuprinsa intre 7,8 si 14 km, nici eu nu stiu ce lungime va avea. Acest tunel  va porni de la Podul Ciurel si va ajunge la Autostrada A1. Problema cu lungimea tunelului este ca nu poti sa-l bagi pe roman, pe bucurestean, intr-un tunel de 14 km. Este o problema medicala. Acolo in tunel soferii pot face atacuri de panica, nu poti sa mergi cu copiii in masina 14 km prin tunel, nu sunt obisnuiti. Astfel o sa incercam sa il facem mai scurt si o sa iesim cu el din subteran acolo unde am de expropriat 3 mp dreapta si 3 mp pe stanga, din pamanturi, nu din case, si atunci nu se mai supara nimeni”, a declarat Oprescu, spunand ca acest tunel va decongestiona bd-ul Iuliu Maniu, dar va feri de poluare si uzina de apa de la Rosu.
In ceea ce priveste costurile, edilul spune ca tunelul va costa putin mai mult decat varianta de drum facuta la sol pentru ca nu mai este nevoie de exproprieri, acestea fiind foarte costisitoare. Chiar si asa, mai bine nu ii deranjez pe oameni, ma duc la 17-18 metri pe sub pamant, cu intrarile/iesirile pietonale in caz de ceva, ca sa pot iesi dupa Carrefour-ul din Militari si sa intep autostrada A1″, a declarat Oprescu

In varianta la sol, drumul expres urma sa porneasca de la intersectia bd. Virtutii cu Splaiul Independentei, mergea pe langa Lacul Morii pana la intersectia cu bd. Uverturii, dupa care trecea pe langa statia de tratare a apei Rosu-Militari si iesea din Bucuresti prin comuna Chiajna. TraversaCentura Capitalei, trecea prin Comuna Dragomiresti-Vale si iesea in A1, la km 13, Pod Ciorogarla.

Pe parcursul lucrarii erau prevazute trei pasaje supraterane: la intersectia sos. Virtutii cu Splaiul Independentei (Pod Ciurel), la intersectia Penetratia A1 – Bd. Uverturii si la intersectia cu Soseaua de Centura si in zona Pasajului CFR de la Ciorogarla.
In ceea ce priveste podul hobanat de la Ciurel, lucrare in derulare ce prima parte a drumului expres catre autostrada A1, Oprescu spune ca va fi gata pana la sfarsitul lui 2015, in prezent fiind realizat circa 10% din pasaj. Acest pasaj trebuia sa fie gata de acum doi ani. Timp de patru ani fostul CGMB nu a aprobat finantarea acestei lucrarei decat cu taraita. Zece milioane lei, 15 milioane lei, samd. Am reusit sa facem stalpul principal unde vine podul hobanat si cate ceva pe partea dreapta a Dambovitei, mergand catre Ciurel.Vom termina podul de la Ciurel pana la sfarsitul acestui an fiindca nu mai este mult de facut. Odata terminat pilonul principal care prin hobane tine constructia, ramane de facut constructia metalica si se largeste cat se poate strada de pe dealul Tugulea ca sa pot sa ies catre Iuliu Maniu”, a declarat Oprescu.
In ceea ce ii priveste pe cetatenii care au suspendat in instanta si chiar au anulat una dintre autorizatiile date de Primaria Capitalei pentru acest pasaj, Oprescu le spune sa stea linistiti fiindca nu mai expropriaza nimic.Asociatiei Salvati Bucurestiul ii spun ca nu este niciun sit istoric, iar cetatenilor le spun sa stea linistiti pentru ca nu mai expropriez nimic de pe malul Lacului Morii si din spatele Dealului Tugulea. Acest drum trebuie facut, gasit o solutie. El nu aduce masini in centrul orasului ci le imprastie pe inel”, a mai spus edilul.
Istoric drum expres spre autostrada A1

Primaria Capitalei a demarat lucrarile la drumul expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti in 2010, iar potrivit documentelor prezentate la vremea respectiva, artera, de 8,3 km, ar fi urmat sa faca legatura intre Splaiul Independentei si autostrada A1.

Licitatia pentru executarea lucrarii a fost castigata de catre consortiul JV Bogl – Astaldi – Euroconstruct -Tehnologica si Proiect Bucuresti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la inceperea lucrarii, respectiv anul 2014. Costurile lucrarii se ridica la 138 milioane de euro.
Lucrarile la pasajul de la Ciurel au inceput, in baza unei autorizatii emise in regim de urgenta, si fara sa existe un Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (Planul urbanistic a fost aprobat abia in august 2012) care sa stabileasca exact traseul bulevardului, asa cum prevede legea, si fara sa existe o dezbatere publica serioasa asupra necesitatii proiectului si daca cetatenii din zona doresc sau nu un asemenea proiect. In plus, desi reprezentantii municipalitatii au spus ca se vor expropria 40 de hectare de teren, cetatenii din zona nu stiau cine va fi expropriat si nici in ce conditii. De asemenea, lucrarile au inceput fara sa existe banii necesari, iar la cateva luni dupa ce a inceput santierul, au fost sistate din lipsa de fonduri, din pasaj fiind realizat doar un pilon si fundatia pentru altul.

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, la sfarsitul lunii august 2012, traseul noului drum expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti (penetratia Splaiul Independentei – Ciurel – Autostrada Bucuresti – Pitesti), desi lucrarile la Pasajul Ciurel, parte din proiect, erau incepute inca din 2010.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat de consilieri in 2012 drumul expres urma sa porneasca de la intersectia bd. Virtutii cu Splaiul Independentei, merge pe langa Lacul Morii pana la intersectia cu bd. Uverturii, dupa care trece pe langa statia de tratare a apei Rosu-Militari si iese din Bucuresti prin comuna Chiajna. Traverseaza Centura Capitalei, trece prin Comuna Dragomiresti-Vale si iese in A1, la km 13, Pod Ciorogarla.

Pe parcursul lucrarii erau prevazute trei pasaje supraterane: la intersectia sos. Virtutii cu Splaiul Independentei (Pod Ciurel), la intersectia Penetratia A1 – Bd. Uverturii si la intersectia cu Soseaua de Centura si in zona Pasajului CFR de la Ciorogarla.

Cetatenii din zona si societatea civila au declarat in nenumarate randuri ca se opun proiectului din urmatoarele motive:
este inutil, existand variante mai ieftine si care s-ar putea realiza mult mai rapid.Printre solutii se numara realizarea unei strapungeri care sa continue strada Preciziei pana in centura Capitalei, realizarea unei strapungeri pe strada Liniei, unde se afla o cale ferata abandonata si unde nu ar fi nevoie de expropieri pentru realizarea drumului pana la centura. O alta solutie ar fi realizarea unei strapungeri in continuarea bulevardului Timisoara, aceasta ar avea cateva sute de metri pana la centura si s-ar putea realiza foarte rapid. Toate aceste rute alternative ar duce la decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu, fara sa fie nevoie de acest proiect megalomanic (drumul expres spre autostrada A1, n.r.)„, a declarat Victor Rausse, unul dintre cetatenii afectati de proiect.
nu va duce la rezolvarea problemelor de trafic, aglomerand centrul Capitalei. „Acest PUZ decongestioneaza intr-adevar bd-ul Iuliu Maniu, dar va conduce tot traficul spre centrul Capitalei, deoarece soferii care vin de pe A1 si de pe soseaua de centura vor trece podul de la Ciurel, vor merge pe Splaiul Independentei si vor trece prin zona Unirii spre autostrada Bucuresti – Constanta. De asemenea, drumul va crea o descarcare majora pe soseaua Virtutii, un drum important care leaga Drumul Taberei de nordul Capitalei”, a mai declarat Rausse.
– trece la doar 7 metri de uzina de apa de la Rosu, unde sunt niste bazine imense de apa descoperite pe care smogul facut de masinile de pe drum le vor polua.
– proiectul nu are studiu de trafic, singurul studiu in acest sens fiind JICA, un studiu realizat de japonezi in 2000 si care nu recomanda acest proiect drept o solutie viabila.
Istoric decizii instanta

Tribunalul Bucuresti a anulat, in iulie 2012, prima autorizatie de construire pentru pasajul de la Ciurel, emisa de Primaria Capitalei in regim de urgenta. Procesul a fost pornit de un proprietar din zona, Danes Mihai. In noiembrie 2013, sentinta a devenit definitiva. Intre timp insa, sfidand cetatenii si instanta, Primaria Capitalei a emis o noua autorizatie pentru acest pasaj, in august 2013.
In februarie 2013, si Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului a fost suspendat in instanta, de un grup de cetateni din zona  care nu sunt de acord cu acest proiect.
Tribunalul Bucuresti a anulat pe 4 noiembrie 2014 Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului expres spre Autostrada A1. In acest PUZ este trecut inclusiv Pasajul de la Ciurel. Procesul a fost intentat de mai multe familii care detin proprietati pe traseul acestei artere. Sentinta nu este definitiva.

15.01.2015

Please follow and like us: