Uniunea Europeană a debutat în 1951, sub alt nume, desigur, ca un proiect eminamente economic. Extinderile succesive au transformat blocul comunitar într-un gigant economic, un jucător major pe toate pieţele internaţionale. Dar un asemenea megaproiect economic, cu o piaţă unică în care 500 de milioane de cetăţeni sunt potenţiali clienţi pentru zeci de mii de firme, cu circulaţie liberă a persoanelor, a forţei de muncă şi a capitalului, un asemenea proiect uriaş ajunge la un moment dat să aibă mare nevoie de integrare politică. Pentru a conta la nivel mondial, economia unui asemenea bloc multinaţional are nevoie de instrumente politice, are nevoie ca liderii naţionali ai ţărilor membre să se aşeze la aceeaşi masă şi să găsească poziţii politice comune, unitare pe o serie întreagă de teme. Or, dacă acest lucru putea funcţiona fără probleme atunci când UE număra 7-12 membri, cu 28 de membri acest lucru este practic imposibil.

UE în forma sa actuală este un proiect nesustenabil

Ţările care au creat Uniunea Europeană – Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg – au fost foarte asemănătoare din punct de vedere al structurii socio-politice. Lor li s-au putut alătura fără probleme ţări nordice ca Suedia sau Danemarca, plămădite din acelaşi aluat. Sau Austria. O altă adiţie aproape naturală a fost Marea Britanie, în ciuda evoluţiilor de azi. Acesta a fost şi a rămas, în mare parte, nucleul dur al UE, baza occidentală, nord-vestică. Tot ce se adaugă acestui nucleu pare superfluu, nejustificat sau chiar total nepotrivit.

Spania se apropie cel mai mult de această bază. Italia, chiar dacă este membră fondatoare, este o ţară indisciplinată politic, Portugalia este ambiţioasă, dar săracă. Cât despre Grecia, evoluţiile din ultimii 10 ani au arătat că statul elen este mai degrabă un mândru exponent al lumii balcanice decât al celei occidentale.

Iar ultimele extinderi… Dumnezeu cu mila: Ungaria s-a îndreptat practic, între timp, spre dictatură. Polonia nu e prea departe, o ţară mult mai mare, cu populaţie extinsă, trecută şi ea prin comunism şi alte aberaţii anterioare, un popor care nu se lasă atât de uşor dus de nas, în ciuda aparenţelor, o ţară capabilă de rezilienţă, în care eforturile intensive actuale ale PiS nu sunt suficiente pentru a o transforma, din nou în ciuda aparenţelor, într-o altă Ungarie. Sau Românie.

România în fruntea UE???

Că am ajuns la România. Cum poate UE să iasă în lume având în frunte, chiar şi pentru şase luni amărâte, clica care guvernează la Bucureşti?

Nimic nu este mai evident pentru eşecul UE decât faptul că o ţară ca România deţine preşedinţia semestrială a blocului comunitar. Sunt şase luni în care se va bate pasul pe loc. O glumă proastă!

UE a dovedit în ultimii ani că este, din punct de vedere politic, un mega-eşec. O Uniune cu 28 de membri atât de diferiţi şi de incompatibili nu este capabilă de niciun consens politic important. În afara nucleului menţionat mai sus, cu excepţia ţărilor baltice poate, că de Cehia şi Slovacia iar mai bine nu spunem nimic (un preşedinte pro-rus şi un premier oligarh populist la Praga, sistem cu încrengături mafiote la Bratislava, care asasinează jurnalişti), niciuna din noile adiţii la blocul comunitar nu are ce căuta în UE. Iar din actualele candidate din Balcanii de Vest nici atât! Şansele unor ţări ca Serbia, Macedonia, Albania sau Bosnia să devină membre ale UE sunt nule. Iar eventualele pretenţii de aderare ale acestor ţări, de oriunde ar veni, sunt de-a dreptul ridicole.

UE nu se află pe drumul cel bun

Cât va mai dura starea actuală? Blocajul decizional major la nivel politic? Este nevoie de modificarea urgentă a tratatelor comunitare, pentru a-i reda Uniunii capacitatea de operare. Este nevoie să se termine odată cu aberaţii tehnico-strategice de genul dreptului de veto al fiecărei ţări membre şi al deciziilor luate cu unanimitate. O majoritate de două treimi este arhisuficientă. UE este în acest moment bătută cu propriile arme de un Viktor Orban şi de alţii ca el; împotriva lor, Bruxelles-ul nu deţine în prezent instrumentele politice atât de necesare.

Cu o Mare Britanie ca şi plecată, cu o cancelară germană rămasă fără influenţă (nu doar) la nivel european, cu un preşedinte Macron aflat în KO tehnic în Franţa înainte de a-şi pune în aplicare măcar prima parte din reformele dorite nu prea avem la ce lucruri bune să ne aşteptăm în 2019. An cu alegeri europene şi cu alte scrutine importante în diversele ţări membre.

În forma sa actuală, UE este un mega-eşec şi o construcţie ale cărei zile sunt numărate. Dacă se continuă pe acest drum, nucleul occidental se va regrupa politic, iar ţări ca România, Bulgaria, Ungaria etc. se vor trezi în afara noii structuri. Nu aveau ce să caute acolo de la bun început. Bruxelles-ul a eşuat lamentabil în impunerea reformelor politice în toate extinderile din 2004 încoace, ba chiar şi mai devreme.

Ovidiu Suciu – Deutsche Welle

…..articolul original