Alexandru David, preşedintele lui Dinamo, a anunţat, luni seară, că echipa din Ştefan cel Mare se va mai despărţi de trei jucători – Tomislav Gomelt, Mircea Axente şi Giorgios Katsikas – imediat după reunirea lotului.

Gomelt are cel mai mare salariu de la Dinamo, 12.000 de euro pe lună, în timp ce Katsikas şi Axente se află de mai mult timp pe lista neagră a lui Mircea Rednic. "Câinii" se vor reuni miercuri, iar tot atunci vor începe şi discuţiile privind modul în care părţile îşi vor da mâna pentru desfacerea contractelor: "Rezilierile nu au fost puţine. Într-o lună şi jumătate au plecat 10 jucători. Negocierea cu Gomelt nici nu a început. Vom vedea ce se întâmplă când ne vom întâlni. Cu Axente există discuţii, dar la fel, încă nu e nimic clar. Vom discuta şi cu Katsikas în momentul în care va reveni din vacanţă", a spus David, la Digi Sport.
Indiferent de cât de lungi vor fi tratativele, cei trei jucători nu vor prinde loc în avionul care-i va duce pe dinamovişti în Antalya pentru primul stagiu de pregătire al iernii:"Aşteptăm ca toţi jucătorii să se întoarcă din vacanţă. Cei care discută rezilierea nu vor pleca în cantonament. Vor avea un program de pregătire separat, le vom pune la dispoziţie preparator la Săftica şi tot ce au nevoie. Până nu sunt reziliate contractele, ele trebuiesc respectate", a mai declarat oficialul dinamovist.
Pe lângă cei trei, Dinamo se va despărţi, cel mai probabil, şi de Sergiu Hanca, lucru confirmat, de asemenea, de Alexandru David.

ULTIMA ORĂ Poliţiştii britanici au rămas PERPLECŞI când au găsit, pe bancheta din spate a unui Audi furat în Londra, o fetiţă de origine română. DETALIUL vestimentar care a dat naştere unui MISTER uriaş …articolul original