Ryanair a fost clasificată drept cea mai
proastă companie aeriană pentru al şaselea an consecutiv de către compania
realizatoare de sondaje „Which?”, aceasta subliniind că transportatorul aeriană
continuă să păcălească pasagerii cu costuri ascunse.

Pasagerii au acordat Ryanair cel mai mic scor posibil
pentru îmbarcare, confortul scaunelor, mâncare şi băutură, dar şi pentru mediul
din cabină, potrivit sondajului anual privind companiile aeriene ce transportă
pe distanţe scurte.

Sondajul mai arată că Ryanair, care transportă
mai mulţi pasageri decât orice altă companie aeriană din Europa, este şi acum
compania aeriană cu care majoritatea consumatorilor refuză să mai zboare. Dintre
cei care şi-au exprimat preferinţele, 70% au declarat că nu vor folosi Ryanair.

Cu toate acestea, Ryanair a respins ancheta ca
fiind „nereprezentativă şi lipsită de valoare”.

Sondajul sugerează că încercările Ryanair de a-şi
convinge publicul că este o companie aeriană mai bună încă nu au avut succes, în
timp ce refuzul de a plăti compensaţii pasagerilor afectaţi de greve i-a atins din
nou reputaţia.

În timp ce Ryanair susţine că schimbările
aduse regulamentului privind bagajele au făcut călătoriile mai ieftine pentru
mulţi, taxele sale pentru locuri şi pentru bagajele de cabină împing tarifele
mai sus decât cele ale rivalilor.

Compania aeriană a obţinut anul trecut 1,75
miliarde de lire sterline din venituri auxiliare sau din venituri extra,
reprezentând 28% din veniturile totale.

Locurile alese pot costa până la 40 de lire per
pasager într-o călătorie dus-întors, în timp ce un bagaj de cabină cu roţi
costă un 12 – 16 lire sterline în plus, după modificarea de anul trecut a regulilor privind bagajele.

Wizz
Air, în topul companiilor proaste

Şi Wizz Air, compania ungurească des folosită
de români, a obţinut un scor prost. Wizz Air împarte o evaluare de două stele
pentru serviciul clienţi cu Ryanair, potrivit sondajului.

Însă în timp ce Ryanair a primit un scor de
40% din partea clienţilor, Wizz Air stă mai bine, cu un scor de 54%.

…..articolul original