Aproape de perfecţiune în campionatul Greciei, PAOK-ul lui Răzvan Lucescu are un parcurs european deplorabil. Deşi a ajuns în grupele Europa League eliminând nume importante precum Basel sau Spartak Moscova, echipa din Salonic a rezultate foarte slabe în grupele competiţiei. Chiar şi în aceste condiţii, miza partidei cu BATE Borisov e uriaşă. PAOK poate ajunge în primăvara europeană cu o victorie, dar şi cu condiţia ca liderul Chelsea să bată în Ungaria pe MOL Vidi.

Meciul de pe Toumba începe bine. Prijovic şi Varela dau primele emoţii la poarta bieloruşilor, aceştia din urmă asumându-şi jocul de apărare-contraatac. Din nefericire pentru Lucescu, cel care trimite pe teren o echipă în care îşi fac loc titularii obişnuiţi, tactica oaspeţilor funcţionează perfect. BATE deschide rapid scorul, atunci când o centrare plouată intră în poartă cu largul concurs al apărării gazdelor. Reacţia întârzie, Prijovic nu e niciodată la primire, iar benzile lui Lucescu sunt ineficiente. Pe acest fond, contraatacul oaspeţilor e ucigător. Leo Matos face un penalty prostesc în minutul 41, bieloruşii înscriu, apoi mai înscriu o dată înainte de pauză, la o fază la care fundaşii grecilor sunt ridiculizaţi. 3-0 pentru BATE, visul lui Lucescu e năruit!

Schimbarea la faţă, prea puţin şi prea târziu

Cu Toşca şi Warda intraţi după pauză, PAOK începe mai bine. Viteza egipteanului provoacă momente de panică în careul lui BATE, iar golul vine rapid, atunci când Leo Jaba pătrunde pe dreapta şi pasează în faţa porţii, acolo de unde Prijovic înscrie uşor. Lucrurile sunt uşurate şi de eliminarea lui Signevich.

Impulsionaţi şi de atmosfera fierbinte făcută de fani, fotbaliştii lui Lucescu se mai apropie de gol în câteva rânduri, prin Varela şi prin Warda, însă ambii ratează de puţin ţinta din poziţii excelente de gol. Minutele trec, bieloruşii îşi pierd luciditatea, iar jocul se mută complet în careul oaspeţilor. PAOK iroseşte şanse mari, însă multe dintre ele apărute mai repede din ezitarea oaspeţilor decât din limpezimea tactică a elevilor lui Lucescu. Finalul se apropie, PAOK nu mai poate face nimic şi, aşa cum o arată egalul lui MOL Vidi cu Chelsea, ar fi făcut-o degeaba.

Echipa lui Răzvan Lucescu iese de pe ultimul loc al grupei în Europa League, o competiţie pe care grecii au sacrificat-o pentru uşurarea celuilalt obiectiv: câştigarea titlului în Grecia după o pauză de mai bine de 33 de ani.

ULTIMA ORĂ Gest de omenie impresionant! Un medic din Iaşi a fost bătut CRUNT acum trei ani. Acum, l-a iertat pe agresor, după ce i-a cerut fostului boxer, în faţa judecătorului, să facă DOUĂ lucruri …articolul original