Steaua a rezistat doar o repriză la Zagreb în SEHA League şi a suferit prima înfrângere a sezonului

Steaua Bucureşti şi-a arătat limitele în cea mai tare partidă a debutului de sezon, fiind învinsă cu 24-17 de PPD Zagreb, în deplasare, într-un meci restanţă din etapa a 2-a a SEHA League. Echipa lui Ovidiu Mihăilă nu are timp de respiro, iar joi va evolua în compania echipei sârbe Vojvodina, într-un meci din aceeaşi competiţie care va avea loc în Sala ”Polivalentă”.

După ce a eliminat Varazdin în turul 1 al Cupei EHF, Steaua şi-a măsurat forţele şi cu cea mai puternică echipă din Croaţia, PPD Zagreb. ”Militarii” n-au avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a pregăti acest joc, având în vedere că a venit la două zile distanţă de meciul cu Varazdin, dar în prima repriză a reuşit să ţină pasul cu o echipă care evolueză constant în Liga Campionilor. PPD Zagreb a intrat la cabine cu un avantaj minim, 9-8, rezultatul fiind strâns pe întreg parcursul reprizei, chiar dacă primul gol al Stelei a venit abia în minutul 7, după reuşita lui Javier Humet.

După pauză, gazdele au revenit mai decise de la vestiare şi au preluat controlul total al jocului. Steaua a marcat puţin în 15 minute, găsind cu greu soluţii în faţa unei apărări agresive, astfel că PPD Zagreb s-a desprins la 17-10 (min. 45). Nu a mai rămas nimic de făcut pentru Ovidiu Mihăilă & Co, decât să limiteze proporţiile scorului. Diferenţa de 7 goluri s-a înregistrat şi la final, 24-17, astfel că Steaua a suferit prima înfrângere a sezonului.

Au marcat pentru Steaua: Vujic – 3, Humet – 3, Milosevic – 2, Georgescu – 2, Grbovic – 2, Roşu – 1, Babasafari – 1, Constantina – 1, Vegar – 1, Răpciugă – 1

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

.

ULTIMA ORĂ Se conturează LOVITURA DE STAT a lui Liviu Dragnea din 10 august. Teoria HALUCINANTĂ care se vehiculează …articolul original