Conceicao şi-a început oficial al treilea mandat în Gruia: „Trebuie să schimb repede dinamica echipei”

130

Conceicao şi-a început oficial al treilea mandat în Gruia: "Trebuie să schimb repede dinamica echipei"

Antonio Conceicao a oferit primele declaraţii din postura de antrenor al CFR-ului. Portughezul a spus că se simte ca acasă la Cluj.

"Mă bucur să mă întorc aici, mă simt ca acasă. Nu am mult timp la dispoziţie. Trebuie să schimb repede dinamica echipei, trebuie să muncim pentru ca echipa să redevină competitivă şi să înceapă să câştige", a spus Antonio Conceicao, la prezentarea oficială.
Edi Iordănescu a fost demis oficial în cursul zilei de joi, după ce miercuri seară a avut o şedinţă de amploare la sediul clubului. Alături de Iordănescu, de la campioană vor mai pleca Bogdan Mara, Marius Bilaşco şi Marian Copilu.
Toni Conceicao a mai condus CFR în două rânduri. Două trofee a cucerit CFR Cluj sub comanda portughezului: Cupa României şi Supercupa, ambele în 2009. CFR Cluj a disputat 59 de meciuri oficiale cu portughezul la cârmă. 30 de victorii, 17 remize şi 12 înfrângeri a înregistrat CFR Cluj sub bagheta portughezului. Pe lângă Toni Conceicao, mai există zvonuri conform cărora şi Victor Piţurcă se află pe lista CFR-ului.

Citeşte şi Conceicao a venit decis la CFR! Prima mutare din Liga 1 făcută de antrenorul portughez

ULTIMA ORĂ Cel mai bine plătită: VEDETA de pe Instagram care a câştigat câte UN MILION de dolari pentru fiecare mesaj | FOTO, VIDEO …articolul original