Scandal imens după „cel mai mare jaf din istoria transferurilor”! Roma îi va da în judecată pe cei de la Bordeaux, după ce au fost la un pas să-l transfere pe Malcom, dar brazilianul a ajuns în cele din urmă la Barcelona

135

Scandal imens după "cel mai mare jaf din istoria transferurilor"! Roma îi va da în judecată pe cei de la Bordeaux, după ce au fost la un pas să-l transfere pe Malcom, dar brazilianul a ajuns în cele din urmă la Barcelona

Monchi, directorul sportiv al clubului AS Roma, a vorbit la postul de Radio al echipei giallorossa şi a explicat totul despre negocierea cu formaţia Bordeaux pentru a-l aduce pe brazilianul Malcom sub aripa lui Eusebio Di Francesco.

"Ceea ce s-a întâmplat este uşor de explicat, dar greu de înţeles. Am început să negociem cu Bordeaux şi cu impresarul lui Malcom acum o săptămână. După 2-3 zile de negocieri intense, ieri (23 iulie), la ora 17:00, am ajuns la o înţelegere, am bătut palma, iar jucătorul şi-a dat acordul să vină la Roma şi să facă vizita medicală. Eram toţi de acord. M-a sunat preşedintele clubului francez să facem un anunţ pe Twitter pentru a anunţa transferul. O oră mai târziu a început să se vorbească despre interesul Barcelonei pentru Malcom.

Ştiam că erau multe echipe care îl voiau, din cauza aceasta am grăbit transferul. Surpriza am avut-o în momentul în care impresarul jucătorului mi-a spus că Bordeaux l-a oprit pe jucător. L-am sunat pe preşedinte şi mi-a spus despre Barcelona. Mi-a spus chiar că ar fi trebuit să măresc oferta. În acel moment, am discutat cu preşedintele Romei, Pallotta. Acesta mi-a spus să măresc oferta, să dăm mai mult decât este dispusă să plătească Barcelona. Am sunat din nou la Bordeaux, la orele 23:00 am trimis documentele noi. În această dimineaţă, am vorbit cu agentul jucătorului, care mi-a spus că Malcom urma să ajungă la amiază la Roma. Câteva ore mai târziu am fost anunţaţi că trebuie să mărim din nou oferta, pentru că Barcelona a oferit mai mult. În acel moment am spus: <<Gata>>.

Acum ne gândim să vedem dacă putem să acţionăm pe cale legală. Ce o să le spun suporterilor? Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar Roma şi preşedintele Pallotta au făcut totul pentru a face acest transfer. Acum trebuie să continuăm să lucrăm, să găsim un jucător mai puternic decât Malcom", a spus Monchi, potrivit tuttomercatoweb.com.

În această seară, 24 iulie, Barcelona a oficializat transferul atacantului brazilian, Malcom (21 de ani). Catalanii au anunţat oficial transferul pe Twitter. Malcom a semnat pe 5 ani cu formaţia de pe Camp Nou. Gruparea blaugrana va achita 42 de milioane de euro formaţiei Bordeaux. Imediat după oficializare, pe reţelele sociale, fanii au tras o conluzie şi au reacţionat dur: "Cel mai mare jaf din istoria pieţei transferurilor! Malcom va fi un fiasco la Barcelona!".

Citeşte şi Al treilea transfer al verii la Barcelona: a semnat pe cinci ani! Anunţul oficial

ULTIMA ORĂ O formaţie LEGENDARĂ, aflată la Bucureşti, face de râs România. Membrii trupei au publicat un clip video, după ce au fost jigniţi de organizatori înainte de concert. „E dezgustătoare…” | VIDEO …articolul original