Iaşiul se pregăteşte pentru cel mai aşteptat eveniment automobilistic al anului în România

99

Iaşiul se pregăteşte pentru cel mai aşteptat eveniment automobilistic al anului în România

50 de zile au mai rămas până la cel mai aşteptat eveniment automobilistic al anului în România. Cotnari Rally Iaşi Centenar este penultimă etapă din campionatul naţional şi decisivă în ceea ce priveşte câştigarea titlului. Organizatorii au pregătit mai multe noutăţi faţă de ediţiile din anii trecuţi.

Cotnari Rally Iaşi a fost desemnat în ultimii patru ani cel mai bine organizat eveniment automobilistic din România, iar oficalii clubului XS Motorsport vor sa menţină ştacheta ridicată.

"Pregătim raliul. Am început deja campania de promovare a celui mai important eveniment sportiv al anului în Iaşi. Facem eforturi să menţinem nivelul organizatoric din ultimii ani şi să rămânem raliul numărul 1 în România", a declarat Dan Codreanu, manager Cotnari Rally Iaşi Centenar.

Ediţia din acest an a raliului va fi dedicată sărbătorii a 100 de ani de la Unire, iar numele oficial a fost modificat. Pe durata competiţiei, vor avea loc mai multe momente care să amintească de Centenar. "Vor fi câteva momente speciale dedicate Centenarului. De asemenea, am modificat puţin SuperSpeciala Râpa Galbenă, în sensul că spectatorii aflaţi pe B-dul Independenţei vor avea parte de un plus de spectacol din partea echipajelor aflate în competiţie", a mai spus Dan Codreanu.

Managerul Codreanu se aşteaptă la un număr mare de echipaje la start, mai ales că probele pe macadam de la Iaşi sunt apreciate de piloţi. "Noi am avut şi anul trecut record de participare la raliurile pe macadam. Ne aşteptăm să avem şi mai multe echipaje la start şi să depăşim numărul din 2017. Am remarcat că sunt din ce în ce mai mulţi participanţi din această zonă a ţării, ceea ce înseamnă că întrecerea pe care o organizăm an de an în luna septembrie promovează cu adevărat motorsportul", a conchis organizatorul Cotnari Rally Iaşi Centenar.

În zilele următoare, oficalii FRAS vor inspecta probele speciale şi locaţiile pentru festivităţi, comandamentul raliului, parcul service şi parcul închis.

otnari Rally Iaşi Centenar va avea loc în perioada 6-8 septembrie.

COTNARI Rally – Iaşi este organizat de XS Motorsport, în parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primăria Municipiului Iaşi, Hotel Internaţional, Ford Iaşi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Direcţiei Silvice Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă, Consiliul Judeţean, Prefectura Judeţului Iaşi.

COTNARI Rally – Iaşi este a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

ULTIMA ORĂ Salvarea din peştera din Thailanda: Ce au povestit cei 12 copii despre MIRACOLUL de la găsirea lor şi DRAMA trăită în subteran | VIDEO …articolul original