Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Federaţia Rusă, Vladimir Jirinovski, a declarat în cadrul şedinţei Dumei de Stat de vineri, 7 iulie, că ar fi mai corect de spus că Basarabia s-a întors la URSS în 1940, decât afirmaţia că a fost anexată. Potrivit politicianului, Basarabia era parte a Imperiului rus şi fusese preluată de la Imperiul Otoman în conformitate cu acordurile internaţionale.