Acasă 2017 iulie

Arhive Lunare: iulie 2017

Elevii pentru care nu a venit încă vacanţa: ore de şcoală la cratiţă, în...

Elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ din Focşani, judeţul Vrancea, învaţă în timpul practicii, care durează patru săptămâni, cum se lucrează în bucătărie, în restaurant şi în hotel. Interesul pentru clasele de alimentaţie publică este din ce în ce mai mare, astfel că numărul locurilor a fost suplimentat cu încă o clasă.

Acordul de liber-schimb UE-Canada va fi aplicat „provizoriu“ din 21 septembrie

Acordul de liber-schimb UE-Canada, CETA, va fi aplicat „provizoriu“ începând cu 21 septembrie, au anunţat părţile sâmbătă, într-un comunicat de presă comun, relatează AFP.

Eleva care vede lumea în ecuaţii: „Ca să îmi treacă durerea de cap, am început...

Andreea Laura Antohi este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi şi a reuşit performanţa de a participa în acest an la şase olimpiade judeţene, pentru ca apoi să îşi adjudece medalia de aur la Olimpiada Naţională de Fizică. Este pasionată de când se ştie de ştiinţele exacte, ajungând să calculeze matematic tot ce se întâmplă în jurul ei chiar şi când merge pe stradă.

Macron convoacă un summit pentru climă, la Paris, în decembrie

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că nu renunţă la a încerca să îl convingă pe omologul său american Donald Trump să se răzgândească în legătură cu retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris pentru climă, relatează Reuters. El a anunţat şi că va găzdui un summit pentru climă la Paris, pe 12 decembrie.

Pensiune din Maramureş cu diplomă de „patrimoniu culinar“: o vacanţă bună ca o pâine caldă

Irina Oancea, proprietara unei pensiuni tradiţionale maramureşene, le oferă turiştilor ei o experienţă culinară aparte, cu pâine făcută de ea după o reţetă păstrată de la bunici şi premiată cu diploma de „patrimoniu culinar“

„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut Sergiu Nicolaescu să reconstituie un lagăr nazist la...

Milionarul american de origine evreiască Jack P. Eisner, supravieţuitor al Holocaustului, a intenţionat să realizeze în România filmul „Evadarea din Sobibor“, bazat pe evenimentele din 14 octombrie 1943, când 300 de prizonieri au reuşit să fugă din lagărul nazist. Regizor urma să fie Sergiu Nicolaescu, care a avut o idee inedită de construcţie a decorului.

„Mariţa“, lungmetrajul de debut al lui Cristi Iftime, cel mai bun film din competiţia...

Lungmetrajul „Mariţa“, regizat de Cristi Iftime, a câştigat Marele Premiu al Juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia „East of the West“, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

Florin Mergea şi Aisam-Ul-Haq Qureshi s-au calificat în optimi la Wimbledon

Perechea Florin Mergea/Aisam-Ul-Haq Qureshi, cap de serie numărul 14, s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu masculin din cadrul turneului de la Wimbledon.

INTERVIU Barbu Cioculescu, poet, fiul criticului literar Şerban Cioculescu: „Tata abia aştepta comunismul“

Barbu Cioculescu face o radiografie a celor aproape 90 de ani uluitori pe care i-a parcurs în viaţă şi vorbeşte despre relaţia cu tatăl său, Şerban Cioculescu, care privea cu mari speranţe la viitorul comunist al ţării. Aşteptările celebrului critic literar aveau să-i fie spulberate încă din primii ani de la instaurarea la putere a noului regim opresiv, sucindu-se din simpatizant în oponent vehement al comunismului.

Şefului OPC i s-a cerut brăţară la un control pe plaja Neversea. „Mi s-a...

Forţele de pază de la festivalul Neversea nu au permis accesul comisarului-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa în incintă, până când nu au intervenit jandarmii şi poliţiştii.

Evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 7 milioane de lei la o...

Evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 7 milioane de lei la o firmă din Apuseni. Patru persoane din Alba şi Mehedinţi au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Teodorovici: Voi ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Tudose doar atât timp cât...

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a scris sâmbătă, pe Facebook, că va ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose doar atât timp cât propunerile pe care le va face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare şi nu vor exista "fantezii” sau "ţopăieli” fiscale.

Ivanka Trump l-a înlocuit, pentru scurt timp, pe tatăl său la masa liderilor G20

Preşedintele american Donald Trump a dispărut sâmbătă în timpul unei sesiuni de lucru a summitului G20 şi a fost înlocuit de fiica sa Ivanka la masa liderilor, deşi aceasta este numai consilieră, potrivit mai multor delegaţii, relatează Reuters.

FOTO Zeci de mii de oameni defilează în centrul Londrei la parada anuală Pride

Zeci de mii de oameni s-au strâns sâmbătă în centrul Londrei, pentru a lua parte la parada anuală Gay Pride, ajunsă la a 45-a ediţie, scrie BBC News.

PNL va depune un proiect privind achiziţiile publice. Roman: Personaje ca Dragnea nu pot...

PNL va depune o propunere legislativă pentru modificarea Legii achiziţiilor publice, astfel încât să fie interzisă participarea la licitaţii din bani publici a firmelor off-shore din "paradisuri fiscale” şi a celor care nu au un acţionariat transparent, în condiţiile în care "personaje ca Liviu Dragnea nu pot fi oprite decât prin transparenţă totală", a anunţat, sâmbătă, deputatul liberal Florin Roman.

Un ardelean a pus la punct prima bază de date cu amprentele palmelor din...

Până ca tehnologia să ajute serios criminaliştii din întreaga ţară, bazele de date cu amprentele infractorilor erau ţinute sub cheia unor cutii cu fişe. La Bistriţa s-a regăsit singura „bază de date“ din ţară cu amprentele palmelor. Nu mai puţin de doi ani a muncit Ioan Iudean, un dactiloscop din Bistriţa, pentru a simplifica şi a alcătui o asemenea bază de date. Fiica i-a călcat pe urme şi îi continuă munca, în era digitală.

Asfaltul din faţa Spitalului Militar din Capitală s-a surpat din cauza ploilor

Asfaltul s-a surpat în faţa întrării de la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi s-a format  groapă adâncă, potrivit Digi 24.ro. Motivul formării acestei groape ar fi ploile abundente în ape care au lovit Capitala în această săptămână.

FOTO Notre Dame de România: zece motive să vizitaţi Catedrala Romano-Catolică din Cetatea Alba...

Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia figurează pe lista celor mai importante monumente de arhitectură medievală de stil romanic din România şi din această parte a Europei.

La 30 de ani a omorât un om în bătaie. Este trimis în judecată...

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru omor calificat şi tâlhărie calificată. Iacob Florin este acuzat că a bătut un alt bărbat care a decedat în urma loviturilor primite.

UPDATE Summit-ul G20: Trump obţine concesii din partea liderilor privind clima şi comerţul, arată...

Liderii marilor puteri ale lumii i-au făcut lui Donald Trump concesii în domeniile foarte delicate ale comerţului şi climei, în speranţa de a menţine iluzia unităţii G20, scrie AFP după publicarea comunicatului final al summitului.

Primăria anunţă că în Capitală vor circula „autobuze culturale” ale RATB

O linie specială de transport în comun care să aibă staţii la toate obiectivele culturale importante va fi înfiinţată în Capitală, au stabilit primarul Gabriela Firea şi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, anunţă Primăria Capitalei.

Un acrobat a murit în timpul unui festival din Madrid, înainte ca formaţia Green...

Un acrobat a murit după ce a căzut de la 30 de metri înălţime, cu puţin timp înainte ca trupa Green Day să urce pe scena Mad Cool Festival din Madrid. Membrii trupei britanice i-au adus un omagiu artistului pe Twitter, scrie nme.com.

Deputat al Federaţiei Ruse: Adoptarea termenului Moldova a fost o greşeală. Trebuia să păstrăm...

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Federaţia Rusă, Vladimir Jirinovski, a declarat în cadrul şedinţei Dumei de Stat de vineri, 7 iulie, că ar fi mai corect de spus că Basarabia s-a întors la URSS în 1940, decât afirmaţia că a fost anexată. Potrivit politicianului, Basarabia era parte a Imperiului rus şi fusese preluată de la Imperiul Otoman în conformitate cu acordurile internaţionale.

Şapte ani fără Mădălina Manole. Pelerinaj la mormântul artistei. „Păstrez şi acum în mobil numărul...

Pe 14 iulie 2017 se împlinesc şapte ani de când Mădălina Manole a murit, astfel că, aşa cum spune tradiţia creştin-ortodoxă, rudele sale au organizat o slujbă religioasă pentru pomenirea  artistei.

Pe urmele durerii. Fosta închisoare Piteşti, locul unde tortura a ajuns obiect de studiu

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. Din 2014, o parte din fosta închisoare a fost deschisă publicului şi mii de vizitatori din ţară şi din străinătate vin aici anual. Iar o vizită în locurile în care s-a desfăşurat Experimentul Piteşti este o experienţă tulburătoare.

Inundaţii severe în Japonia. Mii de soldaţi participă la misiunile de salvare. Logodna prinţesei...

Sud-vestul Japoniei este sub ape, după ploile torenţiale din ultimele două zile. Cel puţin 16 oameni au murit, iar 18 sunt daţi dispăruţi, printre care şi un copil, în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Peste 420 de mii de localnici au primit ordin de evacuare. Intemperiile au amânat şi anunţul de sâmbătă privind logodna prinţesei Mako, nepoata cea mai mare a împăratului Akihito.

Femeia care „corectează“ timpul de jumătate de veac: „Am fost ceasornicar o viaţă întreagă...

De mai bine de 50 de ani, o femeie repară ceasurile sucevenilor. Georgeta Foca (70 de ani) avea 20 de ani când s-a stabilit în Bucovina şi a început să migălească la mecanismele minuţioase.

Ministrul pentru Afaceri Externe, despre vizita premierului la Bruxelles: „Va transmite un plus de...

Mihai Tudose va merge săptămâna viitoare la Bruxelles, în prima sa vizită externă în calitate de prim-ministru, pentru a se întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, printre care preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat, sâmbătă, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Ofertă uriaşă de transfer făcută de Manchester United pentru un atacant

Jose Mourinho îi pune din nou la cheltuieli pe şefii lui Manchster United, dorind cu insistenţă un atacant de calibru.

Deputatul Ioan Dîrzu, despre majorarea salariilor parlamentarilor: „Totuşi, 4.900 de lei nu era o...

Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, referitor la majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor, că veniturile acestora trebuie să fie "stimulative”, astfel încât deputaţii şi senatorii "să nu aibă altă preocupare”, în condiţiile în care munca lor este "foarte laborioasă”.

FOTO Cinci persoane, rănite în cursele cu tauri de la Pamplona

Cinci persoane au fost rănite de tauri în primele două zile ale Festivalului San Fermin de la Pamplona, din Spania.

SUA vor testa luna aceasta în Alaska sistemul antirachetă THAAD

Ministerul american al Apărării a anunţat că va testa luna aceasta în Alaska sistemul antirachetă THAAD, în contextul escaladării tensiiunilor cu Coreea de Nord, care a reuşit marţi primul test cu o rachetă intercontinentală capabilă să lovească Statele Unite.
Chiajna
cer senin
28.5 ° C
29 °
28 °
26 %
2.1kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
27 °
lun
31 °
mar
20 °
mie
18 °