Doamna Chiajna, soţia voievodului muntean Mircea Ciobanul şi nepoata lui Ştefan cel Mare, a fost prima femeie care a condus o armată în bătălie. Chiajna a reuşit să pună pe scaunul domnesc doi voievozi, să conducă o ţară şi să asigure viitorul copiilor ei în vremuri tulburi. Vechile cronici vorbesc şi de cruzimea ei, decapitând în repetate rânduri boierii şi pretendenţii la tron.

În anul 1559, crudul voievod muntean Mircea Ciobanul murise. Boierii fugiţi de frica lui în Ardeal au strâns armată şi au plecat să ocupe Bucureştiul, unde se afla urmaşul minor al defunctului voievod şi soţia acestuia, doamna Chiajna. Credeau că au drum liber către capitala voievodutului, când la Româneşti sunt întâmpinaţi de oameni înarmaţi. În fruntea unei mici oştiri se afla văduva lui Mircea Ciobanul, domana Chiajna.

Îmbrăcată cu haine ostăşeşti şi în zale, soţia de domn s-a aruncat în luptă în fruntea gărzii domneşti, deschizând atacul. Soldaţii experimentaţi o ascultau orbeşte şi dădea chiar indicaţii tactite. Aşa ceva nu se mai văzuse în istoria poporului român. ”Chiajna se puse în fruntea oastei domneşti, o mână de oameni, şi e singurul exemplu din trecutul nostru al unei femei conducând o oştire în război”, scria Constantin Gane despre Chiajna în ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.

Vitejia femeii care ataca cu sabia în mână o oştire de cinci ori mai numeroasă trebuie să-i fi uimit pe adversari. Chiajna este înfrântă, din cauza numărului prea mic de soldaţi. Nu se lasă păgubaşă, trebuia să-şi apere fiul în vârstă de 12 ani şi pe ceilalţi copii, care cu siguranţă ar fi fost ucişi de boierii răsculaţi. De altfel ar fi dorit în acest fel să se răzbune pentru tot ceea au pătimit în timpul domniei lui Mircea Ciobanul.

Chiajna mituieşte pe otomani şi îl convinge pe paşa de Rusciuc să-i dea trupe. Se întoarce în Ţara Românească cu mai mulţi oşteni şi tot în fruntea armatei intră în bătălia de la Şerpăneşti şi-i alungă din nou pe boieri peste munţi, salvând viaţa familiei şi tronul fiului ei. ”Boierii au venit cu oaste de-au făcut război cu boierii Mircii vodă( n.r. cu Chiajna, soţia lui Mircea Ciobanul), la satul Rumâneşti şi fu izbânda pribegilor. Iar doamna Chiajna a Mircii vodă şi cu fie-său Pătru-vodă au fugit peste Dunăre; iar boiarii ei au rămas la Giurgiu. Şi iar au venit al doilea rând de au făcut războiu cu pribegii la sat la Şărpăteşti, şi fu izbânda boiarilor Mircii. Atunci a pierit Badea clucerul şi alţi oameni de-ai pribegilor. Şi iar a venit doamna Chiajna cu fiul său Pătru Vodă la Bucureşti”, scria cronicarul Constantin Cantacuzino în ”Istoria Ţării Româneşti”.

Femeia războinică de pe tronul Munteniei din stirpea lui Ştefan cel Mare

Vitejia şi ”bărbăţia” doamnei Chiajna nu sunt întâmplătoare pentru istorici. Doamna Chiajna se naşte în 1525 în Polonia, fiind fiica voievodului moldovean Petru Rareş şi a doamnei Maria prima lui soţie. Ca atare Chiajna, numele slavizat al Despinei, era nepoata lui Ştefan cel Mare, marele voievod al Moldovei. ”Sângele războinicilor strămoşi clocotea în vinele Chiajnei şi, în această privinţă a energiei, nu era să o dea de ruşine”, preciza Gane. Totodată copilăria şi tinereţea Chiajnei au făcut din ea o ”doamnă de fier”, un caracter puternic şi unic în istoria românilor.  Este singura femeie care a reuşit într-o lume a bărbaţilor să se impună şi să-şi impună favoriţii chiar pe tronul Ţării Româneşti.

Rămâne orfană de mamă la vârsta de doi ani şi este crescută de Elena Brankovici, cea de-a doua soţie a lui Petru Rareş. Copila s-a născut în pribegie, se învaţă cu moartea celor dragi din copilărie şi pleacă din nou în exil cu întreaga familie în 1539, când tatăl ei pierde domnia. Când Petru Rareş se întoarce pe tron, Chiajna este căsătorită cu voievodul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul, un domn crud şi al cărui tron se clătina în faţa trădărilor boiereşti. Tânăra de 21 de ani nu a văzut în acest mediu decât sânge, decapitări şi trădări. Prima grijă a noului domn, Mircea, poreclit ”Ciobanul” fiindcă a făcut avere din oierit şi vânzarea oilor peste Dunăre, a fost să ucidă pe aproape toţi marii boieri.  După numeroase exiluri şi reîntoarceri, domnia lui Mircea Ciobanul era de fapt o uriaşă baie de sânge, după cum arată cronicarii.

”Mircea-vodă iar a venit domn al treilea rând. Şi a trimis la boiarii carii era pribegi în Ţara Ungurească( n.r. Transilvania), de i-au  chemat, făcând mare jurământ. Deci ei crezându-l, au venit, Stănilă vornicul, şi cu toţi boiarii, şi cu toată curtea, de s-au închinat la Mircea-vodă, de credinţă şi legătură ce-au făcut. Iar când a a fost la 3 martie,  cu meşteşug mare a chemat (n.r. Mircea Ciobanul) pre Stănilă vornicul, şi pre toţi boiarii, şi pre amândoi episcopii şi toţi egumenii cu mulţime de călugări, în cetate în Bucureşti. Şi aşa fără veste au năpustit într-înşii pre beşliii(n.r. oştenii) lui şi pre mulţi turci, de i-au tăiat pre toţi, vărsându-se mult sânge nevinovat. Da-va seama înaintea lui Dumnezeu!”, scria oripilat cronicarul Constantin Cantacuzino în ”Istoria Ţării Româneşti”, despre masacrul care a avut loc la întoarcerea în a treia domnie a lui Mircea Ciobanul. În tot acest timp, Chiajna s-a oţelit arată şi cronicarii şi istoricii. A făcut şapte copii şi toată afecţiunea s-a revărsat-o asupra acestora.

Doamna Chiajna, femeia care şi-a făcut soţul şi fiul voievozi

Dacă de obicei în istoria Evului Mediu european femeile erau cele care se bucurau de putere şi accedeau social şi politic prin intermediul soţilor atot-puternici, inclusiv ajungând regine, în cazul doamnei Chiajna sau ”Mircioaia” cum îi spunea cronicarii lucrurile stăteau tocmai invers. Ea este cea care punea domni pe tronul Ţării Româneşti şi scăpa de rivali. Cronicarii arată că în 1554 soţul ei Mircea Ciobanul a fost înlocuit de la domnie de turci, fiind bănuit de legături cu împăratul Germaniei, duşmanul sultanului Soliman. În acel moment Chiajna, mama a 7 copii, nepoata lui Ştefan cel Mare, orfana şi pribeaga îşi arată toată priceperea.

Aflată cu soţul ei la Istambul, ea dovedeşte o inteligenţă sclipitoare. Realizează că drumul către inima sultanului trece prin harem, Chiajna se împrieteneşte cu cadânele lui Soliman. Le-a mituit, le-a fermecat, amândouă la un loc, nu se ştie cu certitudine. Le convinge însă să-i susţină cauza şi sultanul îl confirmă pe tronul Ţării Româneşti încă odată pe soţul acestei Mircea Ciobanul. După 1559, voievodul muntean moare, iar Chiajna rămâne singură să facă faţă boierilor de peste munţi care aşteptau ceasul răzbunării, dar şi pretendenţilor. Caz unicat în istoria românilor, Chiajna decide să-şi apere familia cu orice preţ.

”Viaţa acestei femei nu a fost marcată de pasiuni devastatoare şi aventuri erotice, ci asta sub semnul unei exemplare iubiri şi îngrijiri materne”, preciza Cezar Straton în lucrarea „Ecologia iubirii”. În primul rând pe fiul ei, de 12 ani, care-l pune pe tronul Ţării Româneşti, mituindu-i bineînţeles pe turci şi apelând la cunoştinţele ei din haremul sultanului. Era al doilea domn, făcut de Chiajna. Aşa cum am amintit, Chiajna pune mâna pe arme şi îşi conduce oastea de două ori împotriva boierilor trădători. Reuşeşte să-şi menţină fiul la tron.

Este însă alungată din nou şi fuge cu toată familia în Istambul. Acolo începe aceeaşi strategie de intrigi şi momeli. Istoricii ne prezintă o femeie atât de puternică încât ”învârtea” după bunul plac pe înalţii funcţionari otomani. ”Nurbani, evreica şi şafigi, veneţianca, cadâne imperiale, se înfruptară din dărnicia Chiajnei, şi în nopţile fermecate ale Bosforului, şoptiră la urechea bătrânului Suleiman, că Petru, fiul Chiajnei, este un copil deştept şi mamă-sa o femei destoinică”, scria Constantin Gane. Petru este pus din nou pe tronul Ţării Româneşti, iar Chiajna triumfa din nou. Era un miracol ca o femei să se descurce în hăţişurile politici otomane şi să joace un joc dur, într-o ţară unde domnia însemna revolte, pretendenţi şi moarte la tot pasul. Petru, fiul Chiajnei, domneşte şapte ani.

 Cât de sângeroasă a fost Chiajna

Despre Chiajna, cronicarii Radu Popescu şi Stoica Ludescu spun că era o întrupare a răutăţii şi cruzimii. Este descris chiar şi un episod. Reprezentantul veneţian în Imperiul Otoman o descrie în 1568 ca pe o femeie cu pofte monstruoase. Totodată este descris un episod extrem de sângeros. Alexandru Lăpuşneanu, domnul Moldovei, ajutat de Chiajna să ia domnia, îi trimite drept cadou pe Dumitru, fratele adoptiv al fostului domn al Moldovei, Despot Eraclid. Acest Dumitru a fost pretedent la tronul Ţării Româneşti şi încercase să îl ucidă pe fiul Chiajnei.

Adus la Bucureşti, Dumitru, este decapita,t iar Chiajna îi cere capul. Adus pe un platou la un mare ospăţ, Chiajna îl ridică şi îl aruncă printre bucate, aşa plin de sânge cum era şi îl scuipă. Totodată mulţi boieri trădători prinşi au fost executaţi de Chiajna, chiar şi în timpul ospeţelor, fără avertisment. Specialiştii spun că doamna Ţării Româneşti nu dorea decât să-şi protejeze familia în acele vremuri tulburi. ”Ambiţia ei se mărgini însă la viitorul strălucit pe care vroia să-l pregătească copiilor”, adaugă Gane.

Şi-a pierdut puterea de dragul fetei

Chiajna reuşeşte să piardă sprijinul turcilor şi tronul tocmai din dragoste pentru una dintre fetele ei, Marina. După ce a reuşit să le asigure un viitor băieţilor, pe lângă Petru care era domn, doi dintre aceştia au fost băgaţi prin relaţiile pe care le avea Chiajna în sistemul funcţionăresc otoman, iar doamna Ţării Româneşti mai avea o singură dorinţă: ”căpătuirea” fetelor. Două dintre acestea au fost căsătorite, mai rămâneau Dobra şi Marina. Pe Marina dorea să o căsătorească cu Mihai Cantacuzino, un om cheie în admnistraţia imperială otomană şi de o rară isteţime, fiind numit de turci ”Şaitanoglu” adică ”fiul dracului”.

Bărbatul avea însă 50 de ani şi pe deasupra era şi urât, în timp ce fata Chiajnei, considerată deosebit de frumoasă, avea doar 16 ani. A refuzat să se mărite. Chiajna se afla între ciocan şi nicovală. Dacă îl refuza pe Cantacuzino, pierdea sprijinul turcilor. A recurs la un şiretlic. Povestea este redată de Ion Mihai Cantacuzino în lucrarea ”O mie de ani în Balcani. O cronică a Cantacuzinilor în vâltoarea secolelor”. Marina face nunta cu Mihai Cantacuzino, dar, înainte de a se consuma noaptea nunţii, oamenii trimişi de Chiajna o răpesc de la Rusciuc, acolo unde înoptase Cantacuzino, chiar din cortul nupţial.

Iau înapoi şi zestrea, dar şi o parte din cadourile mirelui lăsat cu buza umflată. Ca să-şi vadă fiica fericită o lasă să se căsătorească cu băiatul de care se îndrăgostise, un tânăr frumos din familia Paleologilor, care se numea Stamate. Urmările sunt devastatoare. Mihai Cantacuzino se plânge sultanului. Petru, fiul Chiajnei, este mazilit, iar familia acestuia ajunge la Istambul, fără surse de venit.

Chiajna îşi mărită fiica cu sultanul

Chiar şi în aceste condiţii, Chiajna nu-şi pierde cumpătul şi îşi foloseşte din nou inteligenţa şi influenţa. Îşi mărită fata, pe Ana, de o frumuseţe răpitoare, cu Murad, fiul sultanului şi moştenitorul tronului. Petru, fostul domn, este şi el inclus în administraţia otomană, iar în cele din urmă Chiajna, pentru a se întreţine, ajunge să facă negoţ cu pietre preţioase în Siria. ”Era o femeie pricepută. Cunoştea foarte bine limba turcă şi arabă”, spunea L. Rauchwolfen, care a întâlnit-o la Alep în Siria în 1569. Practic Chiajna şi-a atins obiectivul, ”şi-a căpătuit copii”.