Cautarile  noastre ne duc din ce in ce mai departe in timp, pe fire care se pierd in  vremuri imemoriale. Intr-o zi cu ceata si vint rece, taios, echipa revistei  noastre, formata din Ionel Grama, Cristian Pompei si dl Gheorghe Cohal, porneste  la drum spre un loc in care, probabil, este chiar inceputul lumii: comuna Chiajna din judetul  Ilfov.

Truda, stiinta si suflet
Domnul Cristian Degeratu, un barbat de  52 de ani, profesor de istorie la Scoala nr. 1 din Chiajna, om cu o vasta si  solida cultura, a adunat, cu migala si pasiune, obiecte a caror vechime se  masoara in mii sau chiar zeci de mii de ani. In vitrinele pe care le-a amenajat  intr-una dintre clasele scolii in care lucreaza gasim, alaturi de alte zeci de  vestigii, un bloc de scoici pietrificate, datate ca fiind din perioada ultimelor  miscari tectonice care au modificat infatisarea scoartei terestre. Linga el, o  bucata compacta de silex, dar si virfuri de lanci si sulite, facute de oamenii  din epoca de piatra, adica de cei care au trait inaintea noastra cu 6.000-7.000  de ani inainte de Hristos. Alaturi de aceste urme ramase din vremuri uitate se  afla citeva fusaiole, greutati pentru plasele de pescuit si un topor de piatra a  carui vechime este mai mare de 6.000 de ani. Gaura in care se fixa coada  acestuia are un dimetru de circa 2,5 cm si este perfect rotunda, iar, in  interior, este atit de lustruita incit nu ne putem imagina cum a fost realizata  cu mijloacele rudimentare folosite de „salbaticii” de atunci. O asemenea  perforare se face azi, folosind aparate sofisticate si/sau raze laser.

Istoria de la groapa de gunoi
„Materialele adunate de mine cuprind  evolutia societatii umane pe teritoriul tarii noastre de la inceputurile  omenirii pina in momentul de fata, cu o continuitate neintrerupta, care poate fi  dovedita oricind si in orice conditii”, isi incepe domnul profesor Degeratu  povestea care avea sa ne uimeasca. „In basmele lui Petre Ispirescu – si-a  continuat Domnia Sa relatarea – se vorbeste de vremea cind muntii se bateau cap  in cap si nu este nimic exagerat in aceasta afirmatie. Intr-o expeditie pe care  am facut-o in 1983, in comuna Vidra din Muntii Apuseni, am gasit acesti melci  pietrificati, vechi de citeva milioane de ani, scosi la suprafata de  zvircolirile Terrei. Scoicile gasite aici, la Chiajna, fac si ele parte  din timpul cind pamintul se cutremura si muntii se loveau cap in cap si au o  vechime de peste 12. 000-14. 000 de ani”. In timp ce ne-a prezentat monografia  la care lucreaza, dl prof. Degeratu ne-a vorbit si despre greutatile pe care  le-a intimpinat in munca sa de cautare a vestigiilor aflate pe raza comunei,  indicindu-ne apoi locul in care sa mergem. Un cimp dezolant, cu noroi lipicios,  pe alocuri inghetat, o buza de deal si o lunca larga, pe malul Dimbovitei,  incarcate de mormane uriase de gunoi, aduse din marele si frumosul Bucuresti,  aflat la doar citiva kilometri distanta. Sub muntii de mizerie se afla ingropata  o istorie mult mai veche decit cea care ni s-a spus noua in cartile de scoala,  tratata voit sau din ignoranta cu dispret si indiferenta.
Aici, sub  scirboseniile aduse din Capitala, se afla capatul lumii, locul in care zac  vestigii stravechi, peste care au trecut zeci de mii de ani. „Eu cred ca au  existat mai multe cicluri de civilizatii, care au disparut din motive  necunoscute noua, dar ai caror urmasi au reluat viata in cu totul alte conditii,  ducind-o mai departe, pina in zilele noastre. Asa se explica faptul ca, inca din  zorii omenirii stiute de noi, gasim, pe teritoriul Romaniei, obiecte vechi de  mii si mii de ani, extrem de fine, unele atit de perfectionate incit nu stim cum  au fost facute si la ce erau folosite. De la acele inceputuri nu cred ca au  trecut milioane, ci numai mii de ani, pentru ca exista un factor important pe  care cei mai multi cercetatori nu vor sa il ia in seama –
ne-a spus domnul  profesor, facind, apoi, o afirmatie uluitoare – influenta civilizatiilor  extraterestre!”

Am venit din stele!
Domnia Sa spune ca Sfinxul din  Bucegi este una dintre dovezile de necontestat ale afirmatiei sale. Daca il  privim dinspre nord, avem imaginea unei maimute, a unui om preistoric, adica a  inceputurilor umanitatii, dar, daca il privim dinspre vest, dinspre planeta  Venus, vedem un tinar viguros, un Fat-Frumos al neamului romanesc, cu caciula  dacica pe cap, simbol al libertatii. „In 1975 am sustinut la facultate o lucrare  in care am dezvoltat teoria evadarii din planeta in planeta. Pe masura ce  energiile si resursele unor planete, locuite de fiinte inteligente, se  epuizeaza, locuitorii acestora vor porni spre alte corpuri ceresti. Aici,  intervine mitul cu arca lui Noe, cind se ia tot materialul genetic si se  transporta si se transplanteaza in alte locuri in cosmos. Asa se va intimpla si  cu noi, locuitorii Pamintului, cind conditiile de viata se vor sfirsi si vom fi  nevoiti sa cautam locuri propice de supravietuire in Univers. Exista scrieri  foarte vechi, de la inceputurile omenirii, care spun ca Luna nu a fost impreuna  cu Soarele pe cer si, deci, aceasta nu a fost dintotdeauna satelitul Terrei. Ea  a fost adusa si instalata in apropierea planetei noastre, iar pe partea pe care  nu o vedem niciodata si in interiorul acesteia, care este gol, se petrec lucruri  interesante”. Domnul profesor Degeratu sustine ca anumite civilizatii din cosmos  au adus viata pe Pamint, iar acum reprezentantii acestor extraterestri sint  aici, instalati in interiorul planetei noastre si supravegheaza tot ce facem noi  pe mapamond. „Materialul genetic a fost adus din alta parte a Universului si  implantat pe planeta Pamint. Despre egipteni se stie ca au venit din constelatia  Orion, iar piramidele sint amplasate in pozitiile in care se aflau astrii  acestei constelatii atunci cind a fost adusa viata aici. Si la noi, la inceput,  au fost zeii, apoi semizeii si, in final, oamenii, cei dintii creind conditiile  de viata pentru cei din urma, adica pentru noi”, afirma Domnia Sa. Domnul  profesor crede ca Dumnezeu, care guverneaza intregul univers, lucreaza pe  planeta noastra prin civilizatiile galactice si ca aici, la noi, este un fel de  „sita”, prin care entitatea om „se cerne” spre bine sau spre rau. Pe Pamint, se  produce o separare, iar dupa moartea noastra fizica vom fi folositi in alte  scopuri, in functie de aceasta cernere. „Influentele asupra evolutiei noastre  vin atit din cer, de la extraterestri, cit si din adincurile Terrei, unde  traiesc alte civilizatii, pentru ca Pamintul este gol in interiorul sau. Basmele  romanilor vorbesc de lupta lui Fat-Frumos cu zmeii din strafundul Pamintului si,  paradoxal, exista un dram de adevar in aceste povesti. Dupa mine, fiecare dintre  noi avem un destin, sintem planificati si dirijati cu un anume scop si nimic din  ce se petrece nu este intimplator. Intre Luna si Pamint este o circulatie  permanenta, eu am vazut opt obiecte zburatoare, nepamintene, in 90 de secunde,  dovada ca vine si pleaca cineva de la noi cu scopuri bine determinate”, si-a  incheiat dl profesor relatarea. Dincolo de cuvinte ramine totusi o realitate  indiscutabila: la Chiajna zac, sub muntii de murdarie, vestigii vechi de zeci de milenii. Tot acolo, un  profesor inimos a amenajat un muzeu cu obiecte adunate de la capatul lumii, acel  capat care a fost la inceputul inceputului. Uneori, in zona localitatii, lumini  ciudate apar din cer, coboara si ramin suspendate exact deasupra locurilor in  care s-au gasit urmele unor civilizatii despre care nu stim de unde au venit si  unde au plecat. Povestea OZN-urilor care cerceteaza Chiajna o vom spune
intr-un numar viitor. In monografia la care lucreaza, dl. prof. Cristian  Degeratu, acesta afirma: „La inceputul secolului al XIX-lea, pe aceste locuri  traditia a lasat amintirea lui Manuc Bei, armean de origine, fiul lui Martinos  Mzaian, descendent din obirsia legendarului Noe”.
Asadar, Noe, pastrator al  genelor vietii pe Terra, Sfinxul din Bucegi, ceramica dacica, scoici de 14.000  de ani si melci de milioane de ani. Dincolo de acest capat de inceput al lumii  stiute de noi, cerul si stelele, civilizatii extraterestre necunoscutul. De unde  venim si cine sintem noi, romanii? Dar, mai ales, cine si ce interes are ca  trecutul nostru sa ramina necunoscut si de ce acceptam ca el sa fie aruncat la  gunoi?

Text: Ionel Grama, Cristian Pompei
Fotografii Gheorghe Cohal