CHIAJNA: «Vom fi ce-am fost si mai mult decat atat!»-Convorbiri cu prof. Cristian Degeratu

213

Interviu Cristian Degeratu

Serialul realizat in urma convorbirilor cu profesorul de istorie Cristian Degeratu a ajuns la final. Ul­time concluzii care reliefea­za, pe bazele unui trecut bogat in fapte si impliniri atat spirituale cat si mate­riale, configurarea unui des­tin comunitar in continua prefacere, in continuu progres.

Zona fertila, amplasare strategica 

In jurul Bucurestiului conditiile de viata au fost extrem de prielnice.
O data apa curgatoare a Dambovitei, binefacatoare ca de fapt si apa Colentinei, care ofereau lunci extrem de fertile de-a lungul lor, terasa Dam­bovitei, foarte înalta care permitea supravegherea plus pozitia strate­gica deosebita avand o raza mare de observare din partea vestica pana in partea estica a orasului cu o per­spectiva absoluta.

Astfel, de aici, in anumite zile senine se puteau vedea cu claritate Muntii Bucegi, chiar Var­ful Omu, si Carpatii de curbura.

Nu este astfel de mirare ca zona a fost locuita din antichitate. Si astazi pamantul Chiajnei po­sedand o zestre arheologica destul de bogata alaturi de satele inconju­ratoare, Giulesti, Rosu, Militari, zona Boja.

Primul sat mentionat la 29 apri­lie 1453, chiar inainte de mentio­narea Bucurestiului la 20 septem­brie 1459 in timpul lui Vlad Tepes, este satul Dragomirestii de Dambovita. In 1492 este atestat satul Gro­zavesti, satul Magurele pe la 1510, in timpul lui Vlad cel Tanar Voievod; avem satul Giulesti in timpul lui Mircea Ciobanu, la 1548; satul Rosu men­tionat la 30 aprilie 1586, cand un anume Neagu din Rosu vinde o parte din mosia sa lui  Dan Vistierul.

In aceasta perioada au loc mari epidemii de ciuma, holera, tifos exantematic, consemnate in izvoare si care au decimat populatia Bucurestiului.

Incendiul din 1787 la Palatul Cotroceni determini stabilirea primelor familii de bulgari în Chiajna

Asezarea populatiei bulgare s-a produs in conditii diverse. Fie ca dom­nitorii romani, incepand cu Vlad Tepes, au transferat populatii crestine la nord de Dunare, fie ca bulgarii au fost adusi in calitate de priceputi agri­cultori pentru aprovizionarea Capitalei, fie ca a trebuit sa umple acest vid de populatie creat in urma marilor epidemii care au bantuit Bucurestiul.

Cam in acest context se incadrea­za si populatia satului Chiajna. Ala­turi si ea de alte asezari pe care le-as mentiona in jurul Bucurestiului.

Este vorba de Popesti, Bragadiru, Dragomiresti, Domnesti, aproape buna -parte din zona sud-vestica a Bucu­restiului si poate chiar din cea estica, mai putin din cea nordica. Stim ca in anul 1787, la 29 oc­tombrie, la palatul Cotroceni a avut loc un incendiu.

In preajma palatu­lui domnesc vietuia o colonie bulgara care a fost acuzata pentru produce­rea lui. S-au creat presiuni, intimidare, prilej cu care aceasta populatie a cautat un loc mai sigur pentru a se stabili.

Si mergand pe malul Dam­bovitei s-au orientat in zona Chiaj­nei. Asa cel putin spune traditia locala. Pe malul drept au gasit aceasta po­zitie extrem de favorabila a satului Chiajna si ei au venit aici in doua valuri. Primul val in care s-au ase­zat aici cam 7-8 familii printre ca­re: Gheorghe Covacu, Stefan Cristea, Constantin Hagiu, Tudor Buftea, Du­mitru Catlagiu, pe toti acestia ii ga­sim întradevar langa terasa Dambo­vitei, in partea de nord a satului.
Mai tarziu, in 1806 a venit un al doi­lea val format din zece familii din Craclane, de la sud de Dunare: Tudor Uzum, Donciu Aramaza, Penciu si Iancu Cutar, Iancu Degeratu, stramosul meu, Tudor Simirigiu, Gheorghe Popazu, Gheorghe Baraitaru.

Toti acestia s-au asezat in partea de sud a satului. Cu ocazia acestei colonizari s-au stabilit populatii bulgaresti si in alte sate precum Dudu, Rosu, Giulesti, Domnesti, Ciorogarla, Dragomiresti si împreuna vor contribui la prospe­ritatea asezarilor lor. Au ctitorit bise­rici, asezari stabile.

Ctitori de biserici din piatra

Au ridicat biserica Chiajnei care dateaza din 1831, zidita din piatra, constructie care se vede si acum. Biserica din Dudu este construita din 1827, cea din Rosu pe la 1829, biserici care rezista si astazi timp de aproape 200 de ani.
In pisaniile acestor biserici se mentioneaza ca au fost construite de populatii de bulgari pe locul unor stravechi biserici de lemn.
De-acum incolo, dupa 1831, viata comunitatii devine mult mai activa, mult mai organizata, mai temeinica, pamantul favorabil, existenta padu­rilor, existenta apei, solul extrem de fertil au determinat prosperitatea comunei, populatia ocupandu-se de re­gula cu cresterea animalelor, agricul­tura, gradinaritul si mai ales, profi­tand de drumurile comerciale, cu negotul, ceea ce i-a îmbogatit pe lo­calnici, acestia devenind mari pro­prietari de pamant cu proprietati pe care le fructifica si astazi.
Astfel, pros­peritatea lor s-a perpetuat si a sporit in timp astfel ca au reusit sa ocupe, prin proprietatiile detinute, o zona cu­prinsa intre palatul Cotroceni si Cio­rogarla si de la Domnesti pana la Chitila deci o suprafata de 1780 ha.

Eroi ai neamului

Barbatii din Chiajna au participat la evenimetele care s-au petrecut in Bucuresti legate de Revolutia de la 1848, de Unirea din 1859.
Posed un act prin care bunicii mei au fost împroprietariti cu pamant de insusi domnitorul Ioan Cuza la 1864, in func­tie de numarul de animale, potrivit modului in care se facea improprie­tarire la momentul acela.
In spate­le meu, in cadrul coltului muzeistic avem un certificat cu numele a patru locuitori din Chiajna care si-au dat viata in razboiul din 1877. Sunt multe diplome de participare a lor la razboaiele balcanice din 1912-1913.

Manuc Bei – un mosier tradator de tara

Intre anii 1806-1812, in timpul razboaielor dintre Turcia si Rusia, in aceasta zona a avut mosii si Manuc Bei.
El a particpat la perfectarea tra­tatului de pace din 1812 cand a prezentat Rusiei harti false pe baza carora ne-a fost rapita Basarabia prima oara.
El va fugi apoi din tara si izvoarele mentioneaza nu mai putin de 25 de mosii la Pasarea, la Predeal, la Dragomirestii de Sus, la Giulesti si Chiajna. Trebuie spus ca in 1899, Marele Dictionar Geografic al Romaniei da pentru Chiajna, Dudu, Giulesti si Rudeni o populatie de 2313 locuitori si o suprafata de aproape 3000 ha.
Printre acestia si o serie de boieri cu averi mari. Spre exem­plu, Seminarul lui Nifon Mitropolitul detinea mosii aici precum si boier Misir sau Elena Izvoranu.
De asemenea, localnicii au par­ticipat, ca de fapt toata populatia Romanieri, la razboiul din 1916, nu­mele lor fiind inscriptionate pe mo­numentul din centrul satului.
Dupa 1870, viata comunei ia un alt par­curs odata cu inceperea procesu­lui de industrializare a Bucurestiu­lui.
Multi au lucrat la de Atelierele CFR Grivita si strabateau distante foarte mari in cursul zilei pentru a ajunge la locul de munca si a asigura traiul familiilor lor. Trebuie mentio­nat ca locuitorii erau docili, linistiti, muncitori, seriosi, cu dragoste fata de copiii lor.

Prosperitatea actuala, rodul stradaniei stramosilor

lata ca rodul efortului depus de stramosi are drept consecinta pros­peritatea comunei de astazi a carei inflorire este de-a dreptul extraor­dinara.

Pozitia sa strategica, la in­tersectie de drumuri importante de­termina ca fiecare metru de pamant sa poata fi valorificat la maxim.

Atat agricol, dar mai ales industrial, in do­meniul imobiliar, astfel ca in momen­tul de fata venitul anual al Chiajnei se ridica la 250 de miliarde.
Este o suma pe care putine comune din tara o realizeaza, iar perspectiva este înca foarte, foarte mare.

Spirit si cultura

Atunci cand scoala a inceput sa aiba un colectiv de profesori foarte buni, nu au intarziat sa apara si rezultate in privinta ridicarii nivelu­lui intelectual al comunitatii. In comu­na s-au stabilit astfel personalitati venite din alte parti ale tarii.

Aces­tia, in colaborare cu populatia locala care i-a inteles in mod deplin s-au angajat pentru aprinderea facliei culturale.

Este vorba de prof. Dincusor Stefanescu, om de o cultura deosebita, este vorba de preotul Costin, o figura de referinta, este vorba de dl. Nicolae Sitaru, fostul director al scolii, de dl. Stefanescu care a fost director al scolii din Chiajna si ulte­rior al la Liceul I. L. Caragiale.

Un corp profesoral de exceptie care incepand din 1955 au schimbat total fata co­munei initiind traditii de învatamant, spiritualitate si cultura care a adus si aduce Chiajnei noi valuri de inte­lectuali.

Prof. C. Degeratu ne descrie cu acest prilej una din morile de care si astazi bucurestenii mai varstnici isi aduc aminte,”Moara lui Vintilescu”

„Pentru a nu se creea gol in aprovizio­narea cu grane a capitalei, intre 1805-1810 s-au ridicat 44 de mori pe Dambovita. Initial au fost construite mori cu apa, dar acestea fiind deficitare iarna cand ingheta apa, s-a trecut la mori cu cai.
Tatal unchiului meu a fost proprietarul unea dintre cele mai mari mori din Bucuresti, construita la podul de la Dambovita, mergand spre gara Chiajna. Era «Moara lui Vintilescu», o moara cu cinci etaje, cu motoare puternice, era o realizare mareata a vremii.
O constructie de capacitate mare, macina sute de tone de cereale zilnic si avea un racord la calea ferata. Era una dintre cele mai reprezentative mori, comparabila cu vestita moara Herdan. Nu valorifica numai granele din zona ci din toata tara, avand o productie extraordinar de mare. A fost si ea nationalizata…
In vara lui ’67, cand eu mergeam cu bicicleta la bunica s-a starnit o furtuna din senin, de o furie extraordinara si a luat acoperisul morii si l-a aruncat in garla! De atunci au ciuntit moara, bucata cu bucata, pana a ramas doar temelia.
Era o moara de mari proportii si nu-ti venea sa crezi ca cineva ar fi avut bani si posibilitati la vremea aceea pentru a ridica o asemenea con­structie. si ce-ar fi insemnat daca societatea romaneasca ar fi putut con­tinua sa exploateze ceea ce acumulase la vremea respectiva.
Pe cati nu i-am fi lasat de caruta…”

www.chiajna.com

scoalachiajna.com